Gigantul american care in ultima perioada “s-a chinuit” sa vanda hamburgeri in Statele Unite se afla in fata unei revolte de amploare a proprietarilor de restaurante. Acestia sustin ca taxele pe care trebuie sa le plateasca pentru chirie, renovare sau training si software au crescut pe masura ce compania incearca sa isi imbunatateasca situatia financiara.

Costurile mari de operare a unui restaurant ii determina astfel pe francizati, care opereaza 90% din cele 14.000 de locatii pe care McDonald’s le detine doar in SUA, sa nu mai fie capabili sa deschida noi restaurante sau sa le renoveze pe cele existente.

In aceste conditii, ritmul de dezvoltare a companiei a incetinit. Daca in 1995, McDonald’s a deschis 1.130 de restaurante in sistem de francize, trei ani mai tarziu numarul acestora nu a mai depasit 92.

“A avea un restaurant McDonald’s nu mai este la fel de profitabil ca in trecut”, a spus un proprietar american, care detine in sistem de franciza doua restaurante McDonald’s.

Situatia actuala nu este prima cu care se confrunta gigantul american. La mijlocul anilor ’90 proprietarii de restaurante McDonald’s s-au revoltat pe fondul unei politici de expansiune agresive care a dus la o canibalizare a locatiilor deja existente.

Veniturile obtinute de McDonald’s din francize au crescut in ultimii cinci ani cu 8%.

O parte din proprietarii de restaurante McDonald’s au ajuns sa plateasca pana la 12% din vanzari pentru a acoperi cheltuielile cu chiria. Francizatii care si-au reinnoit recent contractele platesc in medie 300.000 dolari pe an companiei americane.

Ca urmare cateva din restaurante nu beneficiaza de lucrari de renovare, ceea ce duce la o scadere a numarului de clienti.

Citeste si:

“Oamenii nu vor sa vina intr-un spatiu demodat, invechit, chiar si daca plaseaza comanda in sistem drive-through. Cand ai un restaurant nou toata lumea este multumita – de la angajati pana la clienti”, spune un proprietar McDonald’s.

In prezent, costurile de renovare a unui restaurant McDonald’s se ridica la cel putin 800.000 de dolari, de doua ori mai mult fata de un restaurant Burger King. Pentru a construi un restaurant nou suma necesara este de 1 mil. dolari.

“Problema companiei este ca uita faptul ca puterea sa financiara se bazeaza pe puterea si creativitatea operatorilor sai”, spune Slater-Carter, care detine un restaurant McDonald’s din anul 1971.

Aceasta nu este singura problema cu care se confrunta in acest moment celebrul lant de restaurante fast-food: angajatii din SUA au protestat saptamana trecuta din cauza salariilor mici. Un angajat McDonald's castiga in medie 7,25$ pe ora.

De asemenea, McDonald's trebuie sa gaseasca solutii pentru a face fata competitiei acerbe pe masura ce tot mai multi clienti se reorienteaza catre alte lanturi de restaurante.

McDonald’s are in Romania peste 3.500 de angajati, permanenti si in regim part time. Reteaua locala numara 65 de restaurante in 21 de orase – 31 de restaurante in Bucuresti si 34 in restul tarii, primind zilnic peste 140.000 clienti.

Compania si-a redus de zece ori profitul in ultimii cinci ani, de la 9 mil. euro in 2007 la nici un milion de euro in 2012. Cifra de afaceri a fost de 89,7 mil. euro, in scadere cu 5% fata de 2011.

La nivel global, McDonald's este prezent in 119 tari si teritorii, servind 68 de milioane de clienti zilnic. Compania are peste 1,7 milioane de angajati, in peste 34.000 de restaurante.