"Dupa o examinare aprofundata (...), am ajuns la concluzia ca relatiile bilaterale cu Rusia nu au inregistrat suficiente progrese recente pentru ca sa aiba loc un summit americano-rus la inceputul lui septembrie", a declarat un purtator de cuvant al lui Obama intr-un comunicat care mentioneaza cazul Snowden.

Barack Obama: Sunt dezamagit de rusi

Presedintele american Barack Obama s-a declarat "dezamagit" de decizia Rusiei de a-i acorda azil fugarului Edward Snowden, relateaza AFP.

"Am fost dezamagit pentru ca chiar daca nu am semnat un tratat de extradare cu ei, in mod traditional noi am incercat sa respectam (cererile lor, n.red.) daca a fost cineva in afara legii sau suspectat ca ar fi in afara legii in tara lor", a declarat Obama in cadrul unei emisiuni televizate, marti seara.

"Din anumite puncte de vedere, acest lucru ilustreaza unele dificultati subiacente pe care le avem in ultima instanta cu Rusia", a adaugat el.
Obama a declarat ca va participa la summitul G20 din septembrie de la Sankt Petersburg (Rusia), dar a refuzat sa precizeze daca va avea, cu aceasta ocazie, si intalniri bilaterale cu presedintele rus Vladimir Putin.

Citeste si:

"Voi merge acolo pentru ca summitul G20 este principalul forum la care se vorbeste despre economie, economia internationala, cu principalii lideri economici ai lumii", a explicat el.

Sursa foto: Kremlin