Doua acorduri privind cooperarea in domeniul industriei nucleare, care urmau sa fie semnate in cadrul summitului Obama-Putin, vor fi "salvate" in pofida anularii intalnirii de catre presedintele american, scrie in editia de sambata ziarul rus Kommersant, relateaza RIA Novosti in pagina online, scrie Mediafax.
Potrivit ziarului, presedintele Statelor Unite Barack Obama si omologul sau rus Vladimir Putin urmau sa semneze cele doua acorduri pe 3 septembrie la Moscova.

Unul dintre acorduri vizeaza intensificarea contactelor bilaterale si schimbului de informatii privind neproliferarea armamentului nuclear sub egida Centrului national rus de reducere a amenintarii nucleare, iar celalalt urmeaza sa permita monopolului rus de stat in domeniul nuclear Rosatom sa colaboreze cu "laboratoarele" nucleare americane, scrie Kommersant.

Obama si-a anulat summitul cu Putin miercuri, o decizie spectaculoasa justificata de Casa Alba prin lipsa de "progrese" in relatiile ruso-americane, dar si prin acordarea de catre Moscova a unui azil temporar de un an fostului consilier al serviciilor americane de informatii Edward Snowden.

Insa acordul cu privire la amenintarea nucleara va fi semnat probabil "intr-un viitor apropiat", cu scopul de a arata ca cooperarea militara ruso-americana nu a fost pusa in intregime "in asteptare", scrie Kommersant citand un oficial rus din domeniul Apararii sub protectia anonimatului.

In schimb, acordul cu privire la Rosatom se afla in continuare in stadiul de redactare, dar poate fi semnat de directorul corporatiei ruse si secretarul american al Energiei, ci nu de catre sefii celor doua state, continua ziarul rus, citand o sursa la curent cu situatia, despre care nu ofera precizari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri