Datoria publica a Japoniei a ajuns sa fie de doua ori mai mare decat economia tarii, depasind un cvadrilion de yeni, scrie Bloomberg.
A masura o valuta in cvadrilioane aduce aminte de hiperinflatia inregistrata de Germania intre cele doua razboaie mondiale, sau de Zimbabwe in ultimul deceniu. Pentru comparatie, datoria publica a SUA este de 16 trilioane dolari, suma care insa transformata in yeni este de 1,5 cvadrilioane.

“Cresterea datoriei obliga Guvernul Abe sa mareasca taxa pe vanzari. Este o politica economica necesara pentru acest Cabinet”, spune Long Hanhua Wang, economist in cadrul filialei din Tokyo a Royal Bank of Scotland.



Taxa pe consum va creste de la 5% la 8% in aprilie anul viitor, dupa care va urma o noua marire, pana la 10%, in octombrie 2015. Premierul Shinzo Abe a declarat ca va lua o decizie finala dupa publicarea PIB-ului revizuit pe data de 9 septembrie.

Abe a cerut formarea unui consiliu de experti care sa analizeze impactul modificarii acestei taxe. Printre sustinatorii acesteia se afla guvernatorul Bancii Nationale a Japoniei (BOJ), precum si ministrul de Finante, Taro Aso.

De cealalta parte, Etsuro Honda, consilier economic al premierului, a declarat saptamana trecuta ca marirea taxei sa fie realizata in pasi mai mici, pentru a usura presiunea asupra populatiei. Un alt consilier, Koichi Hamada, mentioneaza ca BOJ va trebui sa furnizeze stimuli financiari, in caz contrar cresterea taxei urmand sa loveasca economia tarii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri