Puternica explozie, revendicata de o grupare necunoscuta care se declara afiliata rebelilor sirieni, are rezonanta unei sfidari la adresa sefului miscarii siite Hassan Nasrallah, care a afirmat cu o zi inainte ca a luat masuri pentru a evita un al doilea atentat dupa cel din 9 iulie in acest cartier, informeaza Mediafax.

Potrivit unui bilant provizoriu al Crucii Rosii, atentatul s-a soldat, de asemenea, cu 325 de raniti.

Anterior, Crucea Rosie a anuntat ca cel putin 18 persoane au fost ucise si aproximativ 250 ranite in deflagratia produsa la o intersectie din Roueiss, un sector rezidential si comercial foarte populat de la periferia siita.

Agentia Nationala de Informatii (ANI) a anuntat vineri dimineata ca sapte persoane, inclusiv un barbat si trei copii ai sai, au fost dati disparuti.

Un locuitor a povestit pentru un post de televiziune libanez ca a vazut o furgoneta care s-a intors de trei ori in acest sector, ca si cum cauta un loc pentru a parca, inainte de a exploda in plina strada. Un alt martor ocular a vorbit despre un adevarat "seism".

Un fotograf al AFP a vazut masini in flacari, cadavre carbonizate si cladiri incendiate care obligau pompierii sa foloseasca scarile pentru a scoate afara locatarii blocati in apartamente. Unii purtau masti de gaze pentru a nu se asfixia.

Persoane din cadrul serviciilor de securitate ale Hezbollah, in civil, erau prezente in masa in apropierea zonei, unde anchetatorii cautau indicii in mijlocul unei gramezi de carcase de masini carbonizate.

Postul de televiziune al Hezbollah, Al-Manar, a prezentat imagini cu o multime panicata si furioasa stransa la fata locului.

"Terorismul loveste din nou periferia sudica", a comentat prezentatorul Al-Manar, in opinia caruia partidul siit "plateste pretul pozitiei sale".

Hezbollah, un aliat al regimului Assad, care lupta de mai multe luni impotriva rebelilor in Siria, a devenit oaia neagra a insurgentilor sirieni, majoritatea sunniti.

Citeste si:

Presedintele libanez Michel Sleimane a condamnat atentatul "terorist", "criminal" si "las", care poarta, potrivit lui, "amprenta Israelului", inamicul jurat al Hezbollah.

Ministrul sirian al Informatiilor, Omrane al-Zohbi, a denuntat, de asemenea, "cu fermitate" atentatul, apreciind ca este "un serviciu adus inamicului israelian".

Analistul si expertul Hezbollah, Waddah Charara, a avansat, de asemenea, pista israeliana.

"Acest atentat se inscrie in linia razboiului dintre Israel si miscarea siita, care s-a tradus recent prin incursiunea soldatilor israelieni in teritoriul libanez", a declarat el. "Statul evreu si Hezbollah fac schimb in prezent de mesaje explozive".

La New York, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, si Consiliul de Securitate au "condamnat" acest atentat.
Potrivit unui comunicat al ONU, Ban "cere insistent, in aceasta perioada de tensiuni intense, tuturor libanezilor sa ramana uniti, sa se ralieze in spatele institutiilor statului si sa pastreze securitatea si stabilitatea" tarii.

La randul sau, Consiliul de Securitate le-a cerut libanezilor "sa se abtina de la orice implicare in criza siriana", subliniind "necesitatea de a urmari in justitie responsabilii" acestui "act odios".

Atentatul de joi este cel mai sangeros comis la periferie de la tentativa de asasinare, in 1985, de catre CIA a lui Mohammad Hussein Fadlallah, Ghidul spiritual al Hezbollah la momentul respectiv, care s-a soldat cu aproximativ 80 de morti.

Acesta este, de asemenea, si cel mai sangeros atentat comis la Beirut in perioada de dupa razboiul civil, dupa cel din 2005 impotriva premierului Rafic Hariri, soldat cu 23 de morti.

Liderul Hezbollah urmeaza sa vorbeasca vineri, cu ocazia unei ceremonii prevazute inaintea atentatului, pentru comemorarea incheierii razboiului din 2006 cu Israelul.