Un exemplu elocvent este cel al rafinariei germane MiRo din Karlsruhe, unde 87 de cisterne cu o capacitate de 10.000 de litri de motorina fiecare au iesit pe portile unitatii intr-o perioada de peste un an, de la inceputul lui 2011. Unul din paznicii rafinariei castiga 300 de euro la fiecare transport. Furturile au iesit la iveala cand unul dintre angajatii implicati a fost concediat si a informat politia. Dezvaluirile au dus la condamnarea la inchisoare a patru angajati, in luna iunie, anunta Mediafax.

Directorii a 10 rafinarii intervievati de Bloomberg au afirmat ca este afectata si profitabilitatea companiilor.

"Aceste activitati criminale submineaza industria legitima a petrolului si statul, intr-o perioada cand dificultatile economice nu au fost niciodata mai mari", a declarat Tom Noonan, presedintele Asociatiei Irlandeze a Industriei Petrolului si director general al Maxol Group, retailer de petrol din Dublin.

Citeste si:

Comisia Europeana, Europol, agentie UE de implementare a legii, si Europia, o asociatie din Bruxelles a rafinariilor, nu furnizeaza date statistice la nivel regional privind fraudele cu carburanti, dar datele guvernelor arata amploarea activitatilor criminale.

In Polonia, fraudele fiscale au urcat cu 47% in perioada 2010-2012, potrivit unui audit efectuat la peste 1.000 de traderi de carburanti si retaileri, a declarat Wieslawa Drozdz, purtator de cuvant al Ministerului de Finante din aceasta tara.