Colapsul Lehman Brothers in septembrie 2008 reprezinta momentul de inceput al crizei, care s-a extins rapid din SUA la nivel global si a determinat cea mai puternica recesine de dupa Al Doilea Razboi Mondial.

Paulson, fost presedinte si director al bancii Goldman Sachs, a condus Trezoreria SUA in timpul crizei si a contribuit la lansarea programului de 700 de miliarde de dolari gandit de SUA pentru a impiedica prabusirea sectorului financiar.

"Am interactionat in timpul crizei cu multi directori ai firmelor importante. Unii dintre acestia erau mai capabili decat altii. Cred ca erau cu totii bine intentionati si se confruntau cu o criza cum nu mai intalnisera in toata viata lor. Era o furtuna cum are loc doar odata la 100 de ani. Excesele erau acumulate de multi ani. Majoritatea dintre ei s-au descurcat bine sub presiune si au facut tot ce au putut pentru a coopera", a spus Paulson, intr-un interviu acordat CNBC.

Paulson a colaborat in perioada respectiva si cu seful Rezervei Federale, Ben Bernnake, aflat inca in functie. Alegerea lui Bernanke este una dintre cele mai bune decizii luate de presedintele american George W. Bush, a spus el.

Citeste si:

In privinta economiei americane, fostul sef al Trezoreriei a declarat ca evolutia este incredibil de buna, avand in vedere reducerea masiva a indatorarii din ultimii ani.

"Cred in programul de stimulare economica introdus de Ben Bernanke. Este remarcabil faptul ca economia americana a crescut cu rate de 2% incepand din 2009, chiar daca avansul PIB este lent", a afirmat el.

Paulson a recunoscut insa ca investitorii trebuie sa pregateasca pentru incheierea perioadei de dobanzi scazute.

Fed a anuntat, anterior, ca dobanda de politica monetara va ramane la un nivel apropiat de zero in viitorul previzibil. Conducerea bancii centrale americane se va reuni saptamana urmatoare, iar investitorii asteapta sa vada daca Fed va decide sa inceapa reducerea unui program de achizitii lunare de obligatiuni in valoare de 85 de miliarde de dolari, prin intermediul caruia introduce lichiditati masive in sectorul financiar cu scopul sprijinirii economiei.

Sursa foto: Trezoreria SUA (http://www.treasury.gov/press-center)