"Daca primul lucru pe care il facem este sa majoram taxele pentru cei care au succes, atunci s-ar putea sa nu mai creeze locuri de munca. Cresterile de taxe sunt, deci, gresite", a spus Merkel in timpul unui miting electoral organizat de formatiunea Crestin Democrata in orasul german Osnabruck.

Declaratia cancelarului face parte dintr-o intensificare a atacurilor asupra rivalului social-democrat Peer Steinbrueck, care sustine majorarea taxelor. Cu numai cateva zile inaintea alegerilor din 22 septembrie, sondajele arata ca formatiunea lui Merkel isi pastreaza avansul in fata socialistilor si ar putea forma din nou guvernul cu actualii aliati.

"Criza din zona euro nu s-a incheiat, dar vad primele raze de speranta", a spus Merkel. Cancelarul a reiterat si un "nu" raspicat referitor la infiintarea unui fond de rascumparare de obligatini, care sa sprijine tarile indatorate din zona euro.

Steinbrueck sustine cresterea taxelor pentru bogati, urmand ca fondurile sa fie folosite pentru investitii in infrastructura si si autoritati locale. Social-democratii vor sa creasca cel mai ridicat nivel al taxei pe venit de la 45% la 49%.