Rusia a denuntat din nou marti tentativele occidentale de a atribui responsabilitatea atacutului chimic de la 21 august din apropiere de Damasc regimului sirian, numindu-le "deplasate" si "deloc serioase" si solicita sa nu se lanseze acuzatii "fara dovezi", relateaza AFP.

"Plasarea intregii responsabilitati asupra autoritatilor siriene fara a avea nicio dovada este, dupa parerea noastra, deplasata si deloc serioasa", a declarat purtatorul de cuvant al diplomatiei ruse, Alexandr Lukasevici, comentand o declaratia recenta a ministrului de Afaceri Externe britanic, William Hague, conform caruia opozitia siriana nu dispune de arme chimice, noteaza Mediafax.

Hague a pus la indoiala intr-un interviu recent pentru BBC faptul ca opozitia siriana ar avea arme chimice, estimand ca este putin probabil ca cineva din intreaga lume - chiar si Rusia - sa creada o asemenea posibilitate.

"Ne bazam pe faptul ca partenerii nostri britanici participa in mod serios la realizarea acordului ruso-american privind plasarea armelor chimice siriene sub control international, in vederea distrugerii lor", a adaugat Lukasevici.

Aceasta declaratie intervine la scurt timp dupa o convorbire telefonica intre Hague si omologul sau rus Serghei Lavrov, care au discutat marti despre situatia dosarului sirian, conform unui comunicat al diplomatiei ruse.

Tot ulterior acestei convorbiri, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki, a declarat ca Statele Unite il critica puternic pe ministrul Afacerilor Externe rus, Serghei Lavrov, care a reafirmat ca atacul chimic nu a fost realizat de regimul sirian.

"Am vazut desigur comentariile ministrului Lavrov. Acesta inoata impotriva curentului de opinie publica internationala si, chiar mai important, impotriva faptelor", a declarat aceasta.

Rusia este principalul sustinator al regimului sirian si joaca un rol central, lansand saptamana trecuta o initiativa privind distrugerea arsenalului sirian de arme chimice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri