Barack Obama si-a manifestat sambata ostilitatea fata de ideea amanarii cu doar cateva saptamani a termenului privind cresterea plafonului datoriei americane, un punct crucial al negocierilor cu republicanii, in a 12-a zi a crizei bugetare, relateaza AFP.

In alocutiunea saptamanala, presedintele Statelor Unite a avertizat ca "nu ar fi inteligent, asa cum au propus unii, sa se amane cu doua luni (problema) plafonului datoriei si sa se riste primul default international in mijlocul sezonului cumparaturilor de Craciun", noteaza Mediafax.

"Pagubele aduse reputatiei de debitor fara pata a Statelor Unite nu vor provoca doar o prabusire a pietelor. (Ci) va fi mai scump sa imprumute pentru toti americanii", a subliniat presedintele american, angajat de la inceputul lui octombrie intr-o confruntare cu adeversarii sai politici pe tema bugetului federal.

In lipsa unui vot asupra cheltuielilor si veniturilor in Congres, Statele Unite sunt afectate de la 1 octombrie de un blocaj administrativ. Sute de mii de functionari au primit ordinul de a se duce acasa, provocand o cascada de consecinte in toata tara.

Aceasta criza este dublata de alta criza, si anume necesitatea cresterii plafonului legal al datoriei, tot o prerogativa a puterii legislative. Dupa 17 octombrie, prima economie mondiala risca o incapacitate de plata, cu repercusiuni la nivel mondial, a avertizat administratia.

Republicanii, majoritari in Camera Reprezentantilor, au inceput sa negocieze cu Obama, de joi seara, cu ambitia declarata de a amana termenul problemei plafonului datoriei, care a provocat deja alarma pe piete.

Insa propunerea republicana mentioneaza doar o crestere limitata, pentru o perioada de sase saptamani, oferindu-si astfel spatiu sa negocieze subiecte la care tin conservatorii, si anume programe sociale.

Casa Alba a sugerat joi si vineri ca Obama va promulga o asemenea initiativa, insa declaratiile presedintelui de sambata pareau sa marcheze o inasprire a pozitiei.

Presedintele, care a declarat in ultimele saptamani ca nu va negocia cu conservatorii asupra cresterii plafonului datoriei si nici asupra bugetului, si-a inasprit pozitia sambata calificand consecintele unui eventual default drept un "nou impozit, un impozit republican de default, asupra tuturor familiilor si intreprinderilor americane".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri