Irlanda va deveni la jumatatea lunii decembrie prima tara din zona euro care va incheia programul de salvare convenit cu Uniunea Europeana si FMI, potrivit premierului Enda Kenny, care a inceput in februarie negocieri in acest sens cu troica creditorilor, transmite AFP.

"Pot confirma ca Irlanda este pe cale sa iasa din programul de salvare cu UE-FMI la 15 decembrie", a spus Kenny duminica, la conferinta nationala a partidului, Fine Gael, noteaza Mediafax.

Irlanda a fost nevoita in 2010 sa apeleze la sprijinul partenerilor europeni si al FMI, in urma spargerii unei bule speculative imobiliare, a necesitatii de salvare a bancilor si intr-un moment in care deficitul bugetar atinsese 30% din PIB.

Fostul "tigru economic celtic" a obtinut 85 de miliarde de euro, intr-un program de trei ani, in schimbul unor masuri de austeritate draconice, care au permis redresarea conturilor publice.

Trei ani mai tarziu, Irlanda, prezentata in mod constat de liderii europeni drept un model pentru celelalte tari din zona euro aflate sub asistenta financiara, Grecia, Portugalia si Cipru, a revenit la crestere economica si la accesul pe pietele financiare.

In luna februarie, autoritatile de la Dublin au facut un pas esential printr-un acord cu Banca Centrala Europeana privind reducerea poverii datoriilor acumulate pentru salvarea bancilor, calificat de importanta istorica de catre Kenny.

Irlanda continua sa se afla intr-o situatie fragila, a avertizat premierul, care conduce din 2011 un guvern de coalitie impreuna cu laburistii (de stanga).
"Nu putem spune ca am lasat in urma problemele financiare. Mai avem in fata momente dificile. Dar era programului de salvare se incheie. Situatia de urgenta economica a luat sfarsit", a spus premierul.

Guvernul irlandez a redus drastic estimarea de crestere economica de la 1,3% la numai 0,2% in acest an si de la 2,4% la 1,8% pentru 2014. O problema majora este somajul, care se mentine la peste 13%, desi este in scadere fata de anul 2010.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri