Analistii anticipau o rata a somajului de 26,1%, relateaza Bloomberg. Economia Spaniei a inregistrat crestere economica de 0,1% in trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul al doilea, dupa doi ani de recesiune, potrivit estimarilor publicate miercuri de banca centrala de la Madrid.

Premierul Mariano Rajoy, aflat la jumatatea mandatului sau, promite ca anul viitor vor fi create mai multe locuri de munca. El incearca sa convinga cei 56% dintre tinerii spanioli care nu au un loc de munca ca au un viitor inSpania, noteaza Mediafax.

Economia incepe sa se refaca, odata cu revenirea investitorilor straini pe pietele spaniole de actiuni si obligatiuni. Indicele IBEX 35 al bursei din Madrid a crescut cu 21% in acest an, iar spreadul dintre randamentul obligatiunilor spaniole pe 10 ani si cel al obligatiunilor germane, de referinta, a scazut la mai putin de jumatate fata de un maxim atins in iulie 2012.

Guvernul condus de Rajoy a modificat legislatia muncii pentru a o face mai flexibila, astfel ca salariile pot fi reduse mai usor, iar concedierile sunt mai putin costisitoare.

Citeste si:

Legislatia a permis astfel Solaria Energia & Medio Ambiente, producator de panouri solare, sa reduca salariile cu 16%, intr-un acord anuntat in aceasta luna. Odata cu scaderea costurilor salariale, producatori precum Ford Motor majoreaza productia.

FMI a avertizat insa ca rata somajului din Spania s-ar putea mentine peste nivelul de 25% pana in 2018.

In aceste conditii, administratia Rajoy cauta alte solutii de reducere a ratei somajului. Guvernul, care a bugetat pentru anul viitor 30 de miliarde de euro pentru indemnizatii de somaj, vrea sa combata munca la negru a somerilor, precum si respingerea ofertelor de angajare, a declarat recent vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria.

Presedintele companiei Telefonica, Cesar Alierta, a declarat in aceasta luna ca rata somajului este supradimensionata din cauza marimii economiei subterane, iar Saenz de Santamaria a aratat ca peste 500.000 de cereri de ajutoare de somaj contin elemente frauduloase.