Daca in urma cu trei ani nimeni nu se gandea sa investeasca aici, in prezent piata legala de marijuana a explodat. Astfel, in unele state aceasta industrie va cunoaste doar in urmatorul an o crestere de 64%, mai mare chiar si decat cea a smartphone-urilor, arata NBC News.

Piata legala de marijuana din Statele Unite ale Americii are in prezent o valoare de 1,44 mld. dolari, urmand ca pana la finalul anului viitor aceasta sa se dubleze. Spre comparatie, industria telefoanelor inteligente a avansat cu 46,5% din 2012 pana in prezent.

“Canabisul este una dintre industriile cu cea mai mare rata de crestere. Nu am gasit o piata care sa creasca atat de repede”, sustin cercetatorii de la ArcView Research.

Potrivit acestora, industria legala de marijuana ar putea ajunge in urmatorii cinci ani la o valoare de 10,2 mld. dolari – o crestere de 700% fata de valoare actuala – evolutia bazandu-se in special pe cererea in crestere din partea celor 14 state americane care se pregatesc sa legalizeze consumul de marijuana pana in anul 2018. Conform estimarilor facute de realizatorii studiului, aceste state sunt Alaska, Oregon, Rhode Island, New Hampshire, Vermont, Maryland, Hawaii, Maine, Missouri, Massachusetts, Nevada, Arizona, California si Delaware.

Mai mult, recent peste 700 de investitori au platit o taxa de 599 de dolari pentru a participa la o conferinta in sudul Seatlle-ului care avea ca tema marijuana si oportunitatile de business pe care le ofera.

“E cel mai bun moment pentru a fi in aceasta industrie. Daca in urma cu trei ani nimeni nu era interesat de canabis, deja am avut o intalnire cu un fond de investitii care vrea sa aloce bani acestui domeniu”, a afirmat un om de afaceri care comercializeaza produse care contin o substanta chimica sau drog cunoscuta sub numele de THC (acronimul de la tetra-hydro-cannabinol) care provoaca persoanei care o fumeaza sau o digera o senzatie de euforie.

In Washington si Colorado, primele doua state americane care au legalizat consumul “responsabil” de marijuana in randul adultilor, vor fi deschise in curand si primele magazine care vor comercializa astfel de produse.

Cu toate acestea, exista cateva obstacole de depasit. Unul este sistemul bancar. Institutiile bancare ezita in a oferi crescatorilor sau vanzatorilor de canabis posibilitatea de a-si depozita finantele obtinute din aceasta activitate.

Insa, cea mai mare dilema consta in nivelul taxelor impuse pentru marijuana. Locuitorii din Colorado, spre exemplu, au votat o taxa de 25% pentru produsele destinate relaxarii, de trei ori mai mare decat taxa aplicata in cazul marijuanei folosite in scop medical.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri