China va relaxa politica de control al nasterilor, adoptata in 1979, si va aboli sistemul de "reeducare prin munca", a anuntat agentia oficiala China Noua, citata de AFP.

Cuplurile cu un singur copil vor avea dreptul sa mai aiba unul, a anuntat presa de stat, evocand "o reforma majora", anuntata dupa patru zile de la incheierea unei reuniuni importante a Partidului Comunist Chinez (PCC), scrie Mediafax.

In prezent, legea chineza permite cuplurilor sa aiba un singur copil, dar exista si cateva exceptii.

"Politica nasterilor va fi ajustata si ameliorata treptat pentru a promova «cresterea in mod echilibrat pe termen lung a populatiei Chinei»", a anuntat China Noua, referindu-se la o decizie a liderilor, adoptata in aceasta saptamana.

In pofida unor apeluri la relaxarea regulilor stricte de planificare familiala, liderii chinezi au repetat in mod constant pana de curand ca politica copilului unic este necesara si ca o evolutie demografica excesiva va ameninta cresterea economica a tarii.

Pe de alta parte, China va aboli sistemul de "reeducare prin munca", in cadrul caruia unele persoane pot fi trimise in lagare de munca fara sa fie organizat vreun proces sau sa fie pronuntata vreo decizie a justitiei in acest sens, a anuntat vineri China Noua.

Aceasta decizie "face parte din eforturile (Chinei) in vederea ameliorarii (respectarii) drepturilor omului si practicilor judiciare" in tara, a precizat agentia, adaugand ca Beijingul va reduce, "in etape", numarul delictelor pasibile de aplicarea pedepsei cu moartea.

Sursa foto: Freedigitalphotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri