Colapsul preturilor a fost cauzat de eforturile disperate ale unui numar tot mai mare de proprietari de a vinde, astfel incat sa scape de povara tot mai mare a taxelor. Veniturile la buget din taxa pe proprietati imobiliare sunt estimate anul urmator la 3,8 miliarde de euro, fata de 500 de milioane de euro in 2009, potrivit Kathimerini, relateaza Mediafax.

De asemenea, imigrantii prefera sa vanda pentru a putea parasi tara, in timp ce proprietarii greci gasesc cu dificultate chiriasi, iar sumele incasate abia acopera taxele.

Preturile au scazut considerabil in general, dar cel mai puternic afectate sunt apartamentele cu doua camere din Kato Patissia, Kypseli, Aghios Panteleimon, Sepolia si Pangrati, precum si cele situate la parterul cladirilor in diverse zone ale Atenei.

Chiar si la preturi de 10.000-15.000 euro, cererea este aproape inexistenta, noteaza Kathimerini.

Un sondaj recent al Bancii Greciei arata ca o locuinta este vanduta dupa ce s-a aflat pe piata in medie 10 luni, in timp ce diferenta dintre pretul cerut si cel primit este de circa 20%.

Federatia Agentilor Imobiliari Eleni a avertizat, luni, ca piata ar putea intra in colaps din cauza unui nou impozit pe proprietate.
Dupa o scadere a preturilor cu 30-50% in ultimii ani, din cauza recesiunii si a taxelor, noul proiect de lege in loc sa reduca impozitarea excesiva ingheata tranzactiile, a avertizat presedintele organizatiei agentilor imobiliari, Ioannis Revithis, citat de AFP.

Citeste si:

Potrivit acestuia, preturile din 2014, an critic pentru piata imobiliara, vor continua sa scada, cu pana la 20%.

Statul elen a fost nevoit sa introduca o taxa pe locuinte la cererea creditorilor internationali, intrucat masura a fost considerata o sursa sigura de venit.

Grecia se afla in al saselea an de recesiune, ca urmare a crizei globale si masurilor dure de austeritate impuse de creditorii interntionali - statele zonei euro si FMI - in schimbul a doua pachete de imprumuturi.

Guvernul a fost nevoit sa apeleze la ajutor extern de 240 de miliarde de euro pentru a evita intrarea in colaps, dupa ce nu a mai putut accesa piata financiara internationala din cauza indatorarii foarte ridicate.

Comisia Europeana, FMI si guvernul de la Atena se asteapta ca economia sa revina pe crestere anul urmator, insa Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica si agentia de rating Moody's au avertizat ca recesiunea va continua si anul viitor, insa cu o contractie a PIB mai redusa.