Ratingul de top "AAA" al Germaniei a fost confirmat de agentia Standard & Poor's (S&P), cu perspectiva stabila, datorita economiei puternic diversificate si foarte competitive si politicilor fiscale prudente practicate de guvern, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

S&P anticipeaza incheierea fara incidente a crizei datoriilor de stat care afecteaza inca unele state din zona euro, se mai spune in comunicatul agentiei privind ratingul Germaniei.

Incepand din acest an, agentiile de rating S&P, Fitch, Moody's si DBRS trebuie sa publice calendare privind deciziile de rating ale statelor UE, potrivit noilor reglementari adoptate de Bruxelles in urma crizei datoriilor de stat.

Agentiile pot publica maximum trei decizii pe an in cazul statelor care nu au solicitat si nu au platit pentru o evaluare a ratingului de tara.

De asemenea, agentiile trebuie sa reevalueze ratingurile de tara cel putin o data la sase luni.

Totodata, agentiile trebuie sa notifice guvernele cu privire la modificarea ratingului cu cel putin o zi lucratoare inaintea anuntului public.

Publicarea unei decizii de rating este permisa doar vinerea, fie dupa inchiderea pietelor europene, fie cu cel putin o ora inainte de inceperea sedintei bursiere.

Germania are de asemenea rating "AAA" de la Fitch, cu perspectiva stabila, in timp ce Moody's a atribuit in luna iulie a anului 2012 perspectiva negativa calificativului "Aaa" al guvernului de la Berlin.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri