Versiunea chineza a "vasului imposibil de scufundat", care costa 1 miliard de yuani (165 de milioane de dolari) si a carei inaugurare este programata pentru 2016, va fi construita la o distanta de cel putin 1.500 de kilometri de cel mai apropiat ocean, in provincia Sichuan.

"Credem ca spiritul Titanicului merita sa fie cunoscut. Iubirea universala si simtul responsabilitatii de care s-a dat dovada in timpul naufragiului (...) reprezinta bogatia spirituala a civilizatiei umane", a declarat Su Shaojun, directorul executiv al companiei Seven Star Energy Investment Group, care a finantat proiectul.

Proiectul isi propune sa fie mai mult decat un muzeu ce reconstituie nava originala si filmul "Titanic", din 1997, regizat de James Cameron. Simularea va permite unui grup de cateva persoane sa traiasca simultan senzatiile pe care le-au avut pasagerii navei in 1912.

"Cand nava va lovi aisbergul, se va zgudui, se va inclina intr-o parte. Oamenii vor simti cum sunt pe cale sa se inece folosind efecte de sunet si lumina (...) Se vor gandi: «O sa ma inec, trebuie sa-mi salvez viata»", a precizat Su Shaojun.

Citeste si:

Pachebotul Titanic s-a scufundat pe 15 aprilie 1912, in timpul primei sale calatorii din portul englez Southampton, cu destinatia New York, iar in naufragiu si-au pierdut viata peste 1.500 de persoane. In 1997, lungmetrajul "Titanic", cu Leonardo DiCaprio si Kate Winslet in rolurile principale, a obtinut incasari de aproape 2,2 miliarde de dolari in toata lumea, fiind, in prezent, al doilea film in ordinea incasarilor record, la nivel global, dupa "Avatar", regizat tot de James Cameron.

Actorul Bernard Hill, care a jucat rolul capitanului Edward Smith in filmul "Titanic", a afirmat in timpul conferintei de presa care a avut loc duminica faptul ca un parc tematic ce reconstituie o tragedie nu este un gest lipsit de respect, dupa cum au sustinut criticii proiectului.

"(Proiectul, n.r.) a fost abordat intr-un mod delicat si sensibil, si constructorii sunt constienti de amploarea dezastrului din 1912", a declarat Bernard Hill. Construirea replicii navei Titanic este programata pentru inceputul acestui an. Parcul turistic si cultural The Romandisea Seven Star International va dispune, de asemenea, de o plaja artificiala, de o sala de proiectie a filmelor 6D, precum si de cladiri care copiaza o biserica venetiana si castele din Europa.

Sursa foto: captura YouTube