Beam Inc. mai detine marcile de bourbon Maker's Mark si Knob Creek si este al doilea mare producator de whisky american, dupa Brown-Forman Corp., care produce printre altele Jack Daniel's si vodca Finlandia.

Producatorul de bere si bauturi racoritoare Suntory este in prezent pe locul 15 in lume dupa vanzarile de bauturi alcoolice.

Dupa perfectarea tranzactiei, grupul japonez va urca pe pozitia a treia, dupa Diageo (Marea Britanie) si Pernod Ricard (Franta). Afacere de familie, Suntory a fost fondata in 1899 la Osaka, unde are sediul si in prezent.

Beam este in prezent numarul 4 la nivel global, cu vanzari anual de aproape 2,5 miliarde de dolari.

Incluzand datoriile asumate de Suntory odata cu preluarea Beam, valoarea tranzactiei se ridica la 16 miliarde de dolari.

Citeste si:

Compania este bine pozitionata pentru a profita de pe urma revenirii in forta a whisky-ului american traditional de Kentucky. Preferintele consumatorilor se schimba, pe masura ce multi renunta la alcoolul alb, vodca, cea mai bine vanduta tarie din SUA, si se reorienteaza catre bauturi colorate, cu traditie.

Productia de bourbon din SUA a crescut in 2012 la peste un milion de barili, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani. Distileriile au investit aproximativ 300 milioane de dolari in ultimii trei ani pentru cresterea capacitatii.

Whisky-ul nord-american - bourbon, de Tennessee si canadian - a generat in perioada noiembrie 2012 - octombrie 2013 mai mult de jumatate din cresterea pietei de tarie din SUA, evaluata la 21 miliarde de dolari, potrivit companiei de cercetare de piata Nielsen.

Beam se lauda cu o istorie de peste doua secole: Jacob Beam a vandut primul butoi de whisky in 1795, urmat de sapte generatii de maestri distilatori. James "Jim" Beam a repornit oficial productia dupa ridicarea Prohibitiei in 1933.