Broadway-ul, celebrul cartier al teatrelor din New York, isi va stinge luminile, miercuri seara, pentru a aduce un ultim omagiu actorului Philip Seymour Hoffman, decedat duminica, la varsta de 46 de ani, informeaza AFP, citata de Mediafax.

"Fatadele teatrelor de pe Broadway isi vor stinge luminile, in memoria lui, miercuri, la ora 19.45 (00.45 GMT, joi), timp de un minut", se precizeaza intr-un comunicat emis de Broadway League. Celebrul actor de cinema si de teatru a murit, probabil din cauza unei supradoze de heroina, duminica, in apartamentul sau din Manhattan.

Actorul a fost gasit cu un ac de seringa infipt intr-un brat, iar politia newyorkeza a descoperit mai multe plicuri cu heroina in apartamentul sau. Philip Seymour Hoffman a jucat in trei piese pe Broadway, care i-au adus trei nominalizari la premiile Tony. Cea mai recenta dintre ele, pusa in scena in 2012, a fost "Moartea unui comis voiajor" de Arthur Miller.

"A fost un adevarat artist care iubea teatrul (...), iar noi ii vom fi intotdeauna recunoscatori pentru talentul sau fara limite", a declarat Charlotte St. Martin, directoarea Broadway League. Philip Seymour Hoffman a fost recompensat cu premiul Oscar pentru rolul scriitorului Truman Capote din filmul "Capote", in 2006, si a mai fost nominalizat de alte trei ori la categoria "cel mai bun actor in rol secundar", pentru prestatiile sale din filmele "Charlie Wilson's War" (2007), "Doubt" (2008) si "The Master" (2012).

Actorul american are o filmografie bogata - a jucat deja in peste 50 de filme -, remarcandu-se cu multe roluri dificile, precum cele din "Marele Lebowski", "Talentatul domn Ripley", "Doi oameni perfecti", "Dragonul Rosu", "Cold Mountain", "Misiune: Imposibila III", "Synecdoche, New York", "Ziua tradatorilor/ The Ides of March" si "Moneyball: Arta de a invinge".

Cele mai recente roluri ale sale au fost cele din trilogia "Jocurile foamei/ The Hunger Games". Remarcandu-se atat in productii independente, cat si in superproductii, Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciati actori ai generatiei sale si a castigat, alaturi de Oscar, un Glob de Aur (alaturi de alte trei nominalizari), un premiu BAFTA (alaturi de alte patru nominalizari) si a fost nominalizat la premiile Primetime Emmy.

Alaturi de cariera in cinematografie, Philip Seymour Hoffman a fost si un apreciat actor de teatru, remarcandu-se in numeroase productii puse in scena pe Broadway si a fost recompensat cu doua premii Tony.

Sursa foto: Mediafax foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri