Serviciul intern pentru venituri din SUA a acuzat executorii testamentari ai averii lui Michael Jackson de subevaluarea bunurilor ce au apartinut cantaretului si au initiat demersuri legale pentru a obtine suma de 505 milioane de dolari, reprezentand taxe neplatite, precum si suma de 197 milioane de dolari (penalitati).

Potrivit documentelor inaintate tribunalului impozitelor din Washington, obtinute de ziarul Los Angeles Times, autoritatea fiscala sustine ca administratorii averii lui Michael Jackson au evaluat inexact valoarea neta a averii cantaretului, la putin peste 7 milioane de dolari, dupa decesul acestuia, insa, de fapt, averea megastarului s-ar ridica la 1,125 miliarde de dolari.

Autoritatea fiscala a afirmat ca declaratia de venituri initiala este atat de inexacta, incat poate fi considerata o infractiune grava de fals in declaratii, ceea ce ar putea permite guvernului sa dubleze penalitatea de 20%, acordata in mod obisnuit pentru plata incompleta.

Citeste si:

Daca instanta va da castig de cauza Serviciul intern pentru venituri, administratorii averii lui Michael Jackson ar putea fi nevoiti sa vanda o parte din bunurile ce au apartinut megastarului sau sa incheie o intelegere prin care sa plateasca sumele restante intr-un interval de 15 ani.

Dupa decesul cantaretului, averea acestuia este administrata de un fond, ai carui administratori au fost schimbati de mai multe ori in ultimii ani.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009 la Los Angeles din cauza unei supradoze de propofol, un anestezic puternic folosit in salile de operatie, in perioada in care se pregatea intens pentru concertele programate in turneul "This is It", organizat de compania londoneza compania AEG Live, ce urma sa marcheze revenirea lui pe scena muzicala internationala.