Congresul american a adoptat definitiv, miercuri, o masura care autorizeaza Statele Unite sa se imprumute fara limita pana in martie 2015, dezamorsand astfel riscul unui default cu care se confrunta anul acesta prima putere mondiala, relateaza AFP.

Senatul, controlat de catre democrati, a adoptat cu 55 de voturi la 43 textul aprobat marti de catre Camera Reprezentantilor, dominata de catre republicani. Tehnic, legea prevede ca plafonul datoriei, stabilit in prezent la 17.211 miliarde de dolari, se aplica pana la 15 martie 2015, scrie Mediafax.

"S-a facut ceea ce trebuia sa se faca", a declarat senatorul republican Bob Corker, care se opune cresterii neconditionate a limitei datoriei, dar care a votat "pentru" intr-un vot de procedura in vederea votului final. "Puteam crea haos in aceasta tara, timp de saptamani, sau sa lasam acest vot in urma noastra", a spus el.

Adoptarea de catre Congres a fost permisa de catre liderii republicani din Camera Reprezentantilor, care au renuntat marti la solicitari cu caracter politic. Ei au apreciat ca raportul de forte nu le era favorabil, Casa Alba si Senatul, majoritar democrat, refuzand sa negocieze cu ei.

Trezoreria americana a cerut Congresului sa voteze o noua autorizare in vederea efectuarii de imprumuturi pana la 27 februarie, data dupa care Statele Unite s-ar fi gasit intr-o situatie de default partial.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri