"Rezolutia Verhovna Rada care condamna utilizarea violentei a fost semnata de catre presedintele" Parlamentului, a declarat Volodimir Ribak intr-o sesiune, vineri.

Anterior s-a anuntat ca Parlamentul a adoptat joi seara o rezolutie, aproape in unanimitate, prin care condamna utilizarea fortei impotriva protestatarilor si care interzicea o operatiune antiterorista la nivel national, decisa de catre Consiliul ucrainean pentru Securitate, potrivit Mediafax.

Rezolutia a fost sustinuta de 236 dintre cei 238 de parlamentari prezenti. Parlamentul a "condamnat in mod categoric" utilizarea fortei de catre politia antirevolta impotriva civililor, aplicarea torturii si crime impotriva umanitatii, potrivit unui corespondent Interfax.

Rezolutia parlamentara ordona Consiliului ucrainean de Securitate, Ministerului de Interne si altor organizatii paralimitare sa "inceteze imediat utilizarea fortei impotriva cetatenilor Ucrainei".

Parlamentul ucrainean a interzis, de asemenea, o operatiune antiterorista anuntata recent de catre Centrul pentru lupta impotriva terorismului din cadrul Consiliului de Securitate, subliniind ca astfel de masuri incalca Constitutia tarii.

Citeste si:

Consiliul ucrainean de Securitate sa-si anuleze decizia cu privire la efectuarea acestei operatiuni, se arata in rezolutie.

Ministerul de Interne sa inceteze blocarea accesului pe drumuri, in piete si pe strazi in Kiev si in alte orase si sa ordone personalului din subordine sa se intoarca la bazele permanente, se arata in text.

Parlamentarii au cerut, de asemenea, ca Ministerul Apararii sa impuna o interdictie de utilizare a fortelor armate ucrainene in cadrul operatiunii antiteroriste.

Cabinetul ucrainean este indemnat, de asemenea, sa anuleze restrictiile de circulatie impuse la Kiev.