Avionul companiei Malaysia Airlines care transporta 239 de persoane la bord de la Kuala Lumpur la Beijing a disparut sambata dimineata in apropierea spatiului aerian al Vietnamului, a anuntat Guvernul vietnamez, citat de AFP.

"Avionul a pierdut contactul in apropierea spatiului aerian al provinciei Ca Mu, inainte de a intra in contact cu turnul aerian de control de la Ho Si Min", precizeaza un comunicat publicat pe site-ul Guvernului vietnamez. Avionul ar fi trebuit sa ia legatura cu turnul de control la ora 17.22 GMT (19.22 ora Romaniei), dar acest lucru nu s-a intamplat, noteaza Mediafax.

Ministerul vietnamez al Apararii a lansat o misiune de salvare in coordonare cu Malaysia si China, a adaugat el. Malaysia Airlines a inceput sa anunte rudele pasagerilor si echipajului, un demers care arata ca aceasta se asteapta la ce este mai rau. Zborul MH370, care transporta 227 de pasageri de 13 nationalitati si 12 membri ai echipajului, a disparut sambata, la ora locala 02.40 (vineri, 20.40 ora Romaniei), a anuntat compania. Potrivit televiziunii publice chineze, 158 de pasageri sunt chinezi.

Avionul, un Boeing 777-200, care a parasit Kuala Lumpur sambata, la ora 00.41, urma sa ajunga la Beijing la ora locala 06.30 (00.30 ora Romaniei).
"Regretam profund ca am pierdut contactul cu zborul MH370, care a parasit Kuala Lumpur la ora 00.41 sambata dimineata, cu destinatia Beijing", a declarat intr-un comunicat directorul general al grupului Malaysia Airlines Ahmad Yahya.

"Echipa noastra suna rudele pasagerilor si echipajului", a adaugat el. "Gandurile si rugaciunile noastre merg catre toti pasagerii vizati, catre echipaj si familiilor lor". "Malaysia Airlines colaboreaza cu autoritatile care si-au activat echipele de cercetare si echipele de salvare pentru a localiza aeronava", a anuntat compania. Avionul trebuia sa survoleze peninsula indochineza. Potrivit agentiei China Noua, avonul nu a intrat in sfera de control a aviatiei civile chineze. "Aceste informatii ne ingrijoreaza mult", a declarat ministrul chinez de Externe Wang Yi intr-un comunicat. "Speram ca toti pasagerii sunt nevatamati. Facem tot posibilul pentru a obtine cat mai multe detalii".

Un oficial din cadrul aeroportului din Beijing a declarat ca a fost activata o structura de urgenta. Tabelele de la aeroport precizeaza ca zborul are "intarzieri". Compania Boeing, la randul sau, s-a exprimat pe Twitter: "Urmarim cu atentie informatiile despre MH370. Gandurile noastre merg catre toti cei care sunt la bord".

Compania Malaysia Airlines (MAS) a inregistrat putine accidente. In octombrie, un bimotor Twin-Otter s-a zdrobit la aterizarea pe insula Borneo, provocand moartea copilotului si a unui pasager. In 1977, un alt aparat s-a prabusit in sudul Malaysiei, provocand moartea tuturor celor 93 de pasageri si sapte membri ai echipajului aflati la bord. Un accident ar fi o lovitura grea pentru companiei, care pierde bani de mai multi ani in fata unor concurenti precum AirAsia. Malaysia Airlines a inregistrat pierderi pentru al patrulea trimestru consecutiv in ultimele trei luni ale lui 2013.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri