Inainte ca presedintele ucrainean Viktor Ianukovici sa fie destituit in urma unor revolte violente si ca Peninsula Crimeea sa fie ocupata de forte militare ruse, un consortiu condus de Exxon Mobil si Royal Dutch Shell pregatea investitii de 735 milioane de dolari pentru forarea a doua puturi in lartul coastei de sud-vest a regiunii.

Ucraina a incheiat anul trecut cu un consortiu format din Exxon Mobil, Shell, Petrom si compania de stat Nadra o intelegere prin care se reconfirma intentia de a incheia un acord de impartire a productiei pentru exploatarea perimetrului gazeifer Skifska din nord-vestul Marii Negre. Consortiul urma sa extraga gaze naturale din zacamantul Skifska, localizat in largul coastelor Ucrainei, in apropiere de tarmul Romaniei, potrivit Mediafax.

Acordul a fost semnat de ministrul ucrainean al Energiei Eduard Stavytsky si reprezentanti ai Exxon, Shell si Petrom, in prezenta presedintelui Viktor Ianukovici, anunta in septembrie anul trecut presedintia ucraineana. Proiectul are un potential de 8-10 miliarde metri cubi de gaze pe an, potrivit datelor prezentate atunci. Volumul este echivalent cu peste jumatate din consumul anual al Romaniei.

In urma evenimentelor politice recente, nu este clar daca guvernul de la Kiev mai poate acorda licente de explorare sau exploatare a zacamintelor offshore din largul Peninsulei Crimeea. Parlamentul din Crimeea a votat saptamana trecuta separarea de Ucraina si aderarea la Federatia Rusa, convocand un referendum pentru data de 16 martie.

"Exxon si Shell sunt in impas din punct de vedere legal. Au un acord de explorare cu un guvern care ar putea pierde in curand jurisdictia asupra regiunii", comenteaza pentru Bloomberg Chris Weafer, partener la Macro Advisory, Moscova.

Exxon a cumparat drepturile pentru blocul Skifska din largul coastelor Ucrainei dupa descoperirea din 2012 de la zacamantul Domino, din apele teritoriale romanesti.

OMV Petrom si ExxonMobil au anuntat in 2012 o descoperire semnificativa de gaze in Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei.

Andrew Swiger, senior vice president la Exxon Mobil, a afirmat saptamana trecuta, intr-o prezentare pentru investitori, ca grupul este in continuare interesat sa obtina licente pentru proiecte de explorare in sectorul ucrainean al Marii Negre.

Directorul general al Exxon, Rex Tillerson, a declarat saptamana trecuta ca grupul nu este de partea nimanui in ceea ce priveste disputa din Ucraina. Purtatorul de cuvant al Exxon Ucraina, Yuri Prikhodko, a refuzat sa comenteze efectul referendumului din Crimeea asupra licentelor offshore ale companiei.

Citeste si:

Pentru guvernul de la Kiev, explorarea potentialelor resurse din Marea Neagra face parte din strategia de a reduce dependenta tarii de importurile de gaz natural din Rusia, care asigura mai mult de jumatate din consumul intern. Ucraina a intrat de asemenea in acorduri cu Shell si Chevron pentru explorarea zacamintelor de gaze de sist. Guvernul a adoptat si masuri de reducere a cosumului de gaze.

"A doua optiune" presupusa de referendum, respectiv cresterea autonomiei Crimeei fara separarea de Ucraina, ar putea de asemenea sa puna sub semnul intrebarii statutul drepturilor comerciale asupra resurselor din apele teritoriale, considera Richard Mallinson, analist geopolitic la Energy Aspects, Londra.

Eni, cel mai mare producator de petrol si gaze din Italia, a incheiat anul trecut un acord cu Ucraina pentru explorarea unei zone de 1.400 kilometri patrati in largul coastei de est a Peninsulei Crimeea. Directorul general al grupului, Paolo Scaroni, a afirmat saptamana tercuta ca nu stie inca ce impact va avea criza din Crimeea asupra licentei.

"Asteptam sa vedem daca situatia se va normaliza, dupa care vor lua cu siguranta legatura cu noile autoritati de acolo. Am traversat in multe tari tranzitii de putere, iar in mod normal noile guverne respecta contractele", a declarat seful Eni la CNN.

Situatia tensionata si extrem de incerta din Ucraina a eliminat, probabil, din lista de prioritati ale marilor companii petroliere, proiectele de explorare din sectorul ucrainean al Marii Negre, considera un analist de la Center for Global Energy Studies, Londra.

Serghei Tsekov, vicepresedinte al parlamentului din Crimeea, a declarat pentru Bloomberg ca noul regim va respecta drepturile investitorilor, refuzand sa detalieze.

Pe langa proiectele din apele Romaniei si Ucrainei, Exxon detine licente si in sectorul bulgar al Marii Negre. In apele Turciei, Shell, Chevron si Petroleo Brasileiro detin drepturi comerciale asupra unor perimetre.
Grupul DTEK, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, detine mai multe licente in apele din jurul Peninsulei Crimeea. Un purtator de cuvant al companiei a afirmat ca viitorul acestor proiecte este imposibil de anticipat inainte de solutionarea crizei politice.

"Situatia din Crimeea este totalmente imprevizibila", a spus el.