Rusia risca sa fie nevoita sa suporte "costuri" daca nu va renunta la planurile de anexare a regiunii ucrainene Crimeea, avertizeaza presedintele Statelor Unite, Barack Obama.

"Sper ca diplomatia va putea evita organizarea referendumului in Crimeea", a afirmat Obama dupa intrevederea pe care a avut-o la Casa Alba cu Arseni Iateniuk, premierul interimar proeuropean al Ucrainei. Parlamentul din Crimeea a adoptat marti o "Declaratie de independenta", etapa prealabila inaintea referendumului programat duminica, potrivit Mediafax.

Occidentul ar putea abandona Crimeea pe mana lui Putin

Criza ucraineana risca sa conduca la o solutie dureroasa, cu care Occidentul nu este de acord, dar pe care ar putea sa fie nevoit sa o accepte, si anume sa abandoneze Crimeea pe mana lui Vladimir Putin pentru a salva independenta Ucrainei, comenteaza AFP. Aceasta impartire intre marile puteri necesita ca anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea sa satisfaca ambitia presedintelui rus de a ramane in Istorie ca cel care a restaurat puterea Rusiei, afectata de prabusirea fostei Uniuni Sovietice.

O asemenea strategie ar putea sa-i aduca critici presedintelui american Barack Obama si sa displaca fostilor sateliti ai fostei URSS din Europa de Est, care se tem pentru securitatea lor. Niciuna dintre marile puteri nu pare pregatita sa infrunte Rusia pentru a apara Crimeea, o regiune pe care liderul sovietic Nikita Hrusciov a desprins-o din Rusia in 1954 si a "dat-o" Ucrainei, in cadrul URSS.

In acelasi timp, occidentalii ar vrea sa vada Ucraina iesind din zona de influenta a Moscovei, avand astfel o tara prietena la frontiera cu Rusia. "Occidentul poate sa decida sa se uite in alta parte si sa se faca ca nu vede ocuparea (Crimeei), dar doar daca Putin recunoaste Guvernul ucrainean actual", apreciaza profesorul Alexander Motyl de la Universitatea Rutgers din Newark, in New Jersey.

"El ar trebui sa furnizeze garantii foarte explicite Occidentului", adauga acest expert in Ucraina. "Din nefericire, nimic din discursul sau actiunea lui Putin nu permite sa ne gandim ca se va opri la Crimeea", a adaugat el. James Nixey, un expert de la Chatham House din Londra, a apreciat, din contra, ca stapanul Kremlinului nu vrea sa mearga mai departe. Presedintele rus "si-a atins deja obiectivul pe care-l viza", iar "Crimeea este pieduta".

"Retrasarea hartii"

Pentru moment, ideea unui compromis nu este deloc opinia oficiala a Occidentului. "Daca Crimeea va fi anexata, nu vom recunoaste un referendum care sa treaca Crimeea de la Ucraina la Rusia", asigura adunctul consilierului american pentru Securitate Nationala Tony Blinken. Cancelarul german Angela Merkel, de obicei prudenta cu privire la Moscova, i-a spus in mod ferm lui Putin ca referendumul de la 16 martie privind anexarea Crimeei la Rusia este "ilegal". Ea a subliniat asupra unei "anexari", potrivit unui parlamentar german.

Statele baltice, ocupate si anexate de catre fosta Uniune Sovietica la sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, sunt deosebit de ingrijorate.
Presedinta lituaniana Dalia Grybauskaite i-a indemnat pe liderii europeni sa "constientizeze faptul ca Rusia incearca sa redeseneze harta frontierelor Europei postbelice". Cu toate acetea, in opinia unor analisti Putin cauta doar sa-i "pedepseasca" pe noii lideri ucraineni, pastrand aparenta unei relatii de lucru cu Occidentul.

"Pentru Rusia, pierderea influentei asupra Ucrainei este un lucru, dar sa-si slabeasca stransoarea in care tine Crimeea si, deci, accesul la una dintre principalele doua flote ale Marinei sale este altceva, este mult mai important si ar fi foarte greu de ingitit", afirma Erik Nielsen de la grupul bancar italian UniCredit. Analistul apreciaza ca Putin vrea sa "pedepseasca Ucraina ca tara pentru inclinatiile sale occidentale", dar nu vrea ca "tensiuni inevitabile cu Occidentul sa depaseasca niveluri acceptabile pe plan politic si economic".

De ce s-ar opri Putin?

Moscova a oferit locuitorilor Crimeei prestatii sociale mai mari decat cele platite de catre Kiev, ceea ce face probabil un vot masiv in favoarea alipirii peninsulei la Rusia, duminica. Insa majoritatea analistilor apreciaza ca Occidentul nu va recunoaste niciodata aceasta alipire, chiar daca o ca accepta in mod tacit, ca pe un fapt implinit.

Steven Pifer, un cercetator la Brookings Institution din Washington, sustine ca absenta unei condamnari ferme generale si anexarea nu va face altceva decat sa-l incurajeze pe Putin sa intervina si mai mult in afacerile Ucrainei si altor foste tari membre ale Uniunii Sovietice. "Ar fi o eroare ca Occidentul sa «accepte» anexarea Crimeei in speranta ca Putin va lasa in pace restul Ucrainei", subliniaza fostul ambasador american la Kiev.

Statele Unite spera in continuare ca promisiunea unei autonomii mai mari in relatiile cu Kievul - cealalta optiune oferita participantilor la referendumul prevazut in Crimeea - va salva integritatea teritoriului Ucrainei si va conduce la un esec al planurilor expansioniste ruse.

"Am fost incurajat de declaratiile premierului (Arseni) Iateniuk si ale altor reprezentanti, potrivit carora Guvernul ucrainean este deschis acordarii unei autonomii mai mari locuitorilor din Crimeea", le-a declarat actualul ambasador al Statelor Unite la Kiev, Geoffrey Pyatt, unor jurnalisti. "Insa este un lucru pe care ucrainenii este necesar sa il decida in cadrul constitutional, iar acest lucru nu poate avea loc sub amenintarea pustii", a adaugat el.

Citeste si:
    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Internațional »


    Setari Cookie-uri