Cotidianul israelian Yediot Aharonot subliniaza, citandu-l pe ministrul Transporturilor Israel Katz, ca procedurile de identificare a avioanelor si pilotilor straini au fost consolidate, dar fara sa ofere precizari. Tabloidul mai scrie ca ministerul a dat ca instructiune "pregatirea pentru toate scenariile posibile", noteaza Mediafax.

"Nimeni nu stie unde se afla avionul malaysian, de aceea nu ne asumam niciun risc", a declarat un oficial de la minister citat de ziar. Contactat de AFP, un purtator de cuvant al Ministerului Transporturilor a dezmintit aceste informatii. "Totul este fals", a declarat el.

Avionul de tip Boeing 777 apartinand companiei Malaysia Airlines dat disparut in conditi inconjurate de mister de zece zile ar putea sa fi fost deturnat si ascuns pentru ca sa fie folosit mai tarziu ca "racheta de croaziera", a declarat duminica un congresmen american.

Ancheta cu privire la zborul MH370 se concentra luni asupra pilotilor. Malaysia a confirmat ca ultimele cuvinte primite la sol din cabina avionului au fost pronuntate de catre copilot, dupa oprirea deliberata a unui sistem de comunicatie-cheie.