Cele doua Camere ale Congresului american au votat joi texte care permit Statelor Unite sa garanteze un imprumut in valoare de un miliard de dolari acordat Ucrainei si sa sanctioneze oficiali rusi, adoptarea definitiva fiind prevazuta pentru urmatoarele zile, relateaza AFP.

Senatorii au votat cu o cvasi-unanimitate in favoarea propunerii de lege. Textul il autorizeaza pe presedintele american Barack Obama sa impuna, la discretia sa, sanctiuni precum inghetarea activelor sau interdictia sa a obtine vize impotriva unor cetateni rusi si ucraineni, responsabili de incalcari grave ale drepturilor omului sau de coruptie in Ucraina, precum si impotriva celor care submineaza suveranitatea sau integritatea teritoriala a Ucrainei, noteaza Mediafax.

Aceste criterii sunt mai extinse decat cele care exista deja si pe care le-a folosit Obama pentru a sanctiona 31 de rusi si ucraineni saptamana trecuta.
Din partea sa, Camera Reprezentantilor a adoptat joi, cu 399 de voturi pentru si 19 impotriva, un text similar care prevede sanctiuni. Camera a votat deja, in urma cu doua saptamani, ajutorul economic.

"Noi i-am dat presedintelui instrumente suplimentare pentru a-l pedepsi pe (presedintele rus) Vladimir Putin, pe aliatii sai si pe institutiile care ii sustin", a declarat presedintele Camerei, John Boehner. De asemenea, pentru Ucraina si alte state din Europa centrala si de Est, in 2015, vor fi deblocate ajutoare in valoare de 50 de milioane de dolari pentru sustinerea democratiei, a Guvernului si societatii civile, precum si 100 de milioande de dolari acordate pe termen de trei ani, pentru cooperare in materie de securitate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri