Preturile la titei au atins vineri, 7 iulie, noi recorduri, depasind valoarea de 75,70 dolari barilul. Tensiunile geopolitice legate de programul nuclear iranian si, mai nou, de cel din Coreea de Nord, la care se adauga o cerere mondiala in plin avant au determinat o adevarata explozie a cursurilor petrolului la New York si Londra.

La New York Mercantile Exchange (Nymex) sortimentul light, cu livrarea in august, a ajuns astfel pana la 75,78 dolari barilul, in crestere cu 64 de centi. Aceasta este cea mai inalta cotatie atinsa de acest tip de titei de la introducerea sa la Bursa in 1983.

La Intercontinental Exchange (ICE) din Londra, sortimentul Brent, extras din Marea Nordului cu livrarea in august, a depasit la randul sau 75 de dolari, pentru prima data de la debutul cotatiei (1988), stabilizandu-se la 75,09 dolari.

Recordurile inregistrate de petrol in ultimele zile au fost puse de catre specialisti pe seama escaladarii conflictelor din Asia si a cresterii continue a cererii.

Astfel, lipsa de colaborare a autoritatilor de la Teheran in privinta dosarului nuclear a provocat inca un val de ingrijorare pe piata, mai ales ca, la ora actuala, Iranul exporta mai bine de 4 milioane de barili de titei pe zi, ocupand locul patru in ierarhia celor mai mari exportatori de petrol.

O eventuala impunere de sanctiuni sau o interventie militara in Iran s-ar traduce in acest sens intr-un adevarat dezastru pe piata petrolului, specialistii estimand un salt al preturilor pentru astfel de situatii pana la 100 de dolari barilul.

Tirurile de rachete ale Coreei de Nord si amenintarile recente cu un "razboi total" impotriva celor care vor incerca sa se opuna experimentelor militare ale regimului de la Phenian au ingrijorat si ele lumea economica.

Coreea de Nord nu este producator de petrol, insa actiunile sale militare ar putea periclita serios aprovizionarea estului Asiei.

Noi strategii in domeniul energiei

Explozia cunoscuta de cotatiile petrolului in ultima vreme (cu incepere de la uraganul Katrina, din 2005, care a afectat platformele americane din Golful Mexicului), vin dupa mai bine de zece ani de stagnare si de
preturi extrem de mici.

Pe langa problemele geopolitice care constituie principalul motiv al volatilitatii preturilor, cresterea cererii la nivel global reprezinta totusi factorul decisiv al unei cresteri pe termen lung a cotatiilor.

"In acest context, pentru a salva ritmul dezvoltarii economice, se impun decizii politice rapide si extrem de hotarate, care sa vizeze in primul rand diversificarea surselor de energie", au declarat expertii in probleme energetice intruniti in acest week-end in Franta, la Aix-en-Provence. "Nu se poate spune ca ne confruntam cu o problema a resurselor energetice, ci cu o problema a resurselor ieftine care ne sunt accesibile", a declarat Claude Mandil, directorul executiv al Agentiei internationale a energiei (AIE).

"In doi ani cursul barilului aproape ca s-a dublat. Din aceasta cauza putem spune ca ne aflam in zorii unei tranzitii energetice majore", a declarat directorul general al grupului petrolier Total, Thierry Desmarest. "Problema nu este sa stim daca productia de hidrocarburi va scadea ori nu, ci daca lucrul acesta se va intampla in urmatorii 20, 30 sau 40 de ani", a adaugat acesta.

Potrivit lui Claude Mandil, solutia urgenta care ar trebui adoptata de catre toate economiile in aceste conditii se refera exclusiv la "ameliorarea eficacitatii energetice", respectiv a mijloacelor de stocare, de prelucrare si transportare a titeiului. Mandil recunoaste insa ca pretul ridicat nu poate constitui o motivatie suficienta pentru adoptarea unor astfel de masuri.

O alta pista importanta, care ar putea fi urmata de consumatori, a declarat seful AIE, ar fi sursele regenerabile, "cu conditia insa de a fi competitive". Dincolo insa de acest tip de energie, doua surse vor ajunge de neocolit: carbunele si energia nucleara. Dat fiind insa ca acestea ridica probleme extrem de serioase la nivel climatic prin poluarea produsa, axarea economiilor pe utilizarea lor solicita implantarea unor politici energetice pe termen lung extrem de costisitoare. Toate acestea inseamna insa responsabilitate si decizii politice extrem de ferme si coerente.