Jumatate dintre scoli sustin ca veniturile de care dispun sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile, iar 60% dintre directori considera, de asemenea, insuficient nivelul veniturilor asigurat prin formula de finantare pe baza de cost standard pentru prescolar sau elev, potrivit unui studiu.

Conform studiului "Finantarea sistemului de invatamant preuniversitar pe baza standardelor de cost: o evaluare curenta din perspectiva echitatii", realizat de UNICEF si Institutul de Stiinte ale Educatiei, 47% dintre scolile investigate au indicat faptul ca veniturile de care dispun sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile, iar 60% dintre directorii chestionati considera ca nivelul general actual al veniturilor asigurat prin formula de finantare pe baza de cost standard per prescolar sau elev este insuficient.

Initiatorii cercetarii arata ca, pe categorii principale de buget, dificultatile scolilor tin de aproape toate categoriile principale de cheltuieli, respectiv de personal, cele cu formarea continua a cadrelor didactice din scoala, cele pentru bunuri si servicii, dar si cele pentru programe nationale pentru categorii specifice de elevi sau consumabile si materialele didactice de baza.

Acelasi studiu releva ca scolile care au dimensiuni reduse (sub 300 de elevi) si care functioneaza in comunitati dezavantajate socio-economic au, in prezent, situatia cea mai vulnerabila in ceea ce priveste finantarea. "Aceste scoli trebuie sa isi imbunatateasca situatia curenta (in ceea ce priveste prevenirea abandonului si absenteismului, rezultatele scolare, dezvoltarea profesionala a profesorilor etc.), cu toate acestea dispun in prezent de un buget foarte redus in comparatie cu nevoile. Cel mai ridicat grad de risc privind sub-finantarea il au scolile care in ultimii ani si-au pierdut statutul de scoala independenta, avand un efectiv total de elevi sub cel minim necesar pentru a isi pastra personalitatea juridica", spun realizatorii studiului, citat de Mediafax.

Urmare a rezultatelor cercetarii, initiatorii recomanda "revizuirea formulei actuale si includerea in mecanismul de finantare a unor noi coeficienti de corectie, care sa asigure resurse adecvate scolilor cu un numar ridicat de elevi in risc de excluziune".

O alta recomandare are in vedere faptul ca finantarea de baza trebuie sa tina cont si de factori specifici elevilor si scolii, dar si de adaptari sau dezvoltari curriculare. "Finantarea poate sa fie realizata sub forma unor programe multi-anuale care sa permita corelarea resurselor suplimentare alocate cu o serie de indicatori de performanta", mai spun intiatorii studiului.

O alta recomandare vizeaza promovarea unui mecanism de finantare care stimuleaza calitatea si care "premiaza" in mod direct acele scoli care dovedesc in mod masurabil ca inregistreaza un progres in educatia elevilor cu oportunitati reduse, in risc major de abandon. Cercetarea a fost realizata in perioada cuprinsa in perioada mai - octombrie 2013, in 77 de scoli din toate zonele geografice ale tarii (31 de judete), in care invata peste 30.000 de copii care au facut parte din campania UNICEF "Hai la scoala!".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri