Compania elena Eurobank Properties a anuntat finalizarea achizitiei cladirilor de la Fondul Elen pentru Administrarea Activelor Statului (HRADF), in cadrul unui acord care prevede si inchirierea acestora inapoi autoritatilor de la Atena pe o perioada de 20 de ani, scrie portalul Capital.gr.

Cele 14 proprietati au o suprafata de 189.000 de metri patrati. Printre cladirile vandute se afla sediile Ministerului Educatiei si Afacerilor Religioase, Ministerului Sanatatii, Ministerului Justitiei, precum si sediul Politiei din Atena. Restul activelor din portofoliu sunt situate in zone centrale din Atena sau in alte orase mari din Grecia, scrie Mediafax.

Grecia a trecut in ultimii ani printr-o recesiune severa, iar statul elen s-a aflat aproape de colaps financiar, dupa ce indatorarea foarte ridicata a facut imposibila rostogolirea datoriei tarii pe piata financiara la dobanzi sustenabile.

Guvernul a fost salvat prin doua pachete de imprumuturi de la statele zonei euro si FMI, totalizand 240 de miliarde de euro, conditionate insa de masuri dure de austeritate, reforme si privatizari. Autoritatile de la Atena si creditorii internationali ai tarii anticipeaza ca economia elena va iesi din recesiune in acest an si va inregistra o crestere de 0,6%.