Sefa delegatiei FMI, Andrea Schaechter, i-a raspuns ca prefera ca intrevederea cu parlamentarii din Comisiile de Buget-Finante sa se desfasoare in acelasi cadru ca si pana acum, adica fara presa, potrivit Mediafax.

"Este o premiera, e prima data cand intalnirea cu delegatia FMI are loc la inceputul misiunii, nu in penultima zi. Nu stiu daca e bine sau rau, era bine si in penultima zi, pentru ca aflam concluziile. Dat fiind ca e la inceputul misiunii, as propune sa fiti de acord ca intalnirea sa aiba doua parti, o parte in care sa ne prezentati obiectivele misiunii, parte la care propun colegilor mei sa fie de acord sa participe si presa, si a doua parte cu intrebari si raspunsuri la care, cu scuzele de rigoare, rog reprezentantii mass-media sa ne lase intre noi", a spus vicepresedintele Comisiei de Buget-Finante din Camera, Viorel Stefan, la inceputul intalnirii.

"E o premiera in modul in care ne intalnim. Noi am incercat ca si ultimele doua dati sa avem un model comun, dar sa raspundem si sugestiilor facute de dumneavoastra la ultima misiune, anume sa ne intalnim cu cele doua comisii reunite si in acelasi timp sa avem mai catre inceputul misiunii aceasta intalnire tocmai pentru a putea cuprinde si dupa aceea procesa opiniile si sfaturile dumneavoastra", a spus Andrea Schaechter.

A treia evaluare a misiunii Fondului Monetar

"Ne-am dori sa continuam formatul pe care l-am avut indeobste in special in ultimele doua dati, adica sa avem discutiile intre noi, fara aportul presei, astfel incat dupa aceasta declaratie pe care am facut-o am prefera sa ramanem intre noi", a adaugat Andrea Schaechter.
Ea a aratat ca delegatia FMI e la inceputul misiunii si nu se hazardeaza sa prezinte sugestii sau recomnadari.

"In ceea ce priveste solicitarea dumneavoastra de a prezenta obiectivele, suntem in partea de constatare si nu ne-am hazarda sa venim acum cu recomandari, concluzii. Catre presa ne vom indrepta ulterior si dupa ce ne vom formula o gandire", a mai spus Andrea Schaechter.
La ora transmisterii acestei stiri, intalnirea intre parlamentarii din Comisiile reunite de Buget-Finante si reprezentantii FMI, BM si CE este in desfasurare la Palatul Parlamentului.

Citeste si:

O misiune a Fondului Monetar International este prezenta, incepand de luni, la Bucuresti pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cea mai importanta tema de pe agenda discutiilor cu autoritatiile vizand posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la jumatatea anului. Misiunea va analiza in principal executia bugetara din primele cinci luni ale anului, precum si perspectivele privind cresterea economica si incasarile la bugetul de stat.

La finele lunii martie, Consiliul Director al FMI a aprobat prima si a doua evaluare a acordului preventiv incheiat anul trecut cu Romania, punand la dispozitia statului doua transe cumuland 436,3 milioane de euro (389,4 milioane DST). Suma totala disponibila Romaniei prin acordul de imprumut a urcat astfel la 654,4 milioane de euro (584,1 milioane DST), a anuntat FMI printr-un comunicat. Consilul Director al FMI a aprobat o cerere a autoritatilor romane pentru adaugarea unei evaluari in functie de situatia la sfarsitul lunii iunie a acestui an. Evaluarea suplimentara ar coincide cu consultarea periodica planificata (Articolul IV) si cu rectificarea bugetara de la mijlocul anului.

Guvernul si-a luat angajamentul sa analizeze cota TVA

Guvernul estimeaza scaderea inflatiei in prima jumatate a acestui an, insa indicatorul ar urma sa revina peste intervalul tintit de banca centrala in a doua parte a anului, in principal din cauza efectelor de baza si a impactului accizelor. Deficitul de cont curent ar trebui sa se mentina intre 1-1,5% din PIB in 2014. Totodata, se estimeaza un deficitu bugetar de 2,2% din PIB in acest an, in termeni cash, plafon care include spatiu pentru o cofinantare mai mare a fondurilor UE si pentru sustinerea investitiilor generatoare de crestere. Romania are in derulare un acord in valoare de 4 miliarde de euro cu FMI si Uniunea Europeana, din care nu intentioneaza insa sa acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja Romania de eventuale socuri pe pietele financiare si de a ajuta la reducerea costurilor de finantare.

Romania a incheiat cu succes, in ultimii patru ani, doua acorduri cu FMI, UE si Banca Mondiala, in valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea, semnat in 2011 si finalizat anul trecut, a avut de asemenea caracter preventiv, autoritatile optand sa nu acceseze fondurile puse la dispozitie de creditorii externi.

Pe partea de masuri fiscale, Guvernul s-a angajat fata de FMI sa analizeze, in acest an, eficienta masurii de reducere temporara a cotei TVA la paine si produse de panificatie la 9%, si sa decida daca aceasta masura va fi permanentizata, potrivit scrisorii de intentie trimise in luna martie la Washington. Tot in acest an, guvernul va pregati o strategie pentru un nou regim de impozitare si evaluare a proprietatilor, introducand principiul destinatiei proprietatii. De asemenea, un grup de lucru interministerial va pregati un nou regim de impozitare in sectorul petrolului si gazelor naturale, valabil in perioada 2015-2024.Guvernul noteaza de asemenea in scrisoare ca va "incerca" sa implementeze, in a doua parte a acestui an, o reducere semnificativa a cotei contributiilor sociale, intr-o maniera "neutra din punct de vedere bugetar", cu accentul pe masuri de largire a bazei de impozitare.