Papa Francis a concediat cei cinci membri ai autoritatii de supraveghere financiara a Vaticanului dupa ce vechea garda din care faceau parte a fost asociata cu numeroase scandaluri financiare. Acestia au fost inlocuiti cu experti din finante din mai multe tari, printre care si o femeie, pentru prima oara pe un asemenea post.

Noul board este format din patru membri, din Elvetia, Singapore, SUA si Italia, iar printre acestia se afla pentru prima data si o femeie, a anuntat Vaticanul, potrivit Reuters. Mandatele celor inlocuiti, toti laici din vechea garda asociata scandalurilor financiare de la Banca Vaticanului care au afectat imaginea Bisericii Catolice, ar fi trebuit sa se incheie 2016, informeaza Mediafax.

Papa, care a luat deja mai multe masuri pentru cresterea transparentei finantelor, s-a aflat sub presiune, inclusiv din partea partizanilor reformei din cadrul Bisericii Catolice, pentru a numi profesionisti cu experienta internationala care sa lucreze cu avocatul elvetian Rene Bruelhart, numit la conducerea autoritatii financiare pentru a reforma institutia.

Surse de la Vatican au declarat ca Bruelhart intampina dificultati semnificative din partea vechiului board si a dorea ca Francisc sa numeasca in posturi profesionisti in finante. "Bruelhart vroia un board cu care sa poata lucra si se pare ca Papa a fost de partea lui si i-a trimis la plimbare pe baietii din vechea garda", a declarat o sursa apropiata situatiei.

Noii membri ai boardului sunt Marc Odendall, administrator si consultant pentru organizatii filantropice in Elvetia, Juan C. Zarate, profesor de drept la Universitatea Harvard, Joseph Yuvaraj Pillay, fost sef al Autoritatii Monetare din Singapore si consilier al presedintelui tarii, precum si Maria Bianca Farina, sefa a doua companii de asigurari din Italia.

Papa Francisc, ales in martie 2013, a infiintat in februarie anul acesta un nou secretariat pentru economie, care ii raporteaza direct si a numit la conducerea acestuia o persoana straina de intrigile de la Vatican, cardinalul australian George Pell. In ianuarie Papa l-a revocat din functia de presedinte al autoritatii financiare pe cardinalul Attilio Nicora si l-a inlocuit cu un alt cardinal, cunoscut ca reformist.

De asemenea, Papa Francisc a inlocuit patru din cei cinci cardinali din comisia care supravegheaza Banca Vaticanului, al carei nume formal este Institutul pentru Lucrari Religioase. De la sosirea lui Bruelhart in 2012 la autoritatea financiara, institutia a reprezentat varful de lance in reformele menite sa aduca Vaticanul in linie cu normele internationale privind transparenta financiara si spalarea banilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri