"Am convenit sa lucram impreuna pentru a combate excesele libertatii de miscare", a declarat Cameron intr-o conferinta de presa comuna cu Angela Merkel, Fredrik Reinfeldt si Mark Rutte. "Este exact ca ar trebui sa fim liberi sa calatorim in Europa pentru a munci, dar nu si ca ar trebui sa fim liberi sa profitam in mod necuvenit de sistemele protectiei sociale", a adaugat Cameron, potrivit Mediafax.

"Noi credem (...) ca UE trebuie sa-si schimbe raspunsul fata de ingrijorarile alegatorilor", a subliniat premierul britanic. Campania in alegerile europene din Marea Britanie a fost dominata de problema drepturilor muncitorilor veniti din cele mai sarace tari din UE, in special din Romania si Bulgaria, si a condus la victoria unui partid care sustine iesirea tarii din UE, Ukip.

"Pentru a pastra libertatea de miscare, avem nevoie de echitate pe piata muncii. Asta inseamna atacarea abuzurilor care o ameninta", a spus premierul olandez Mark Rutte.