"Incheierea unui acord atat de serios tine, desigur, de suveranitatea fiecarui stat", a declarat Grigori Karasin, un adjunct al ministrului rus de Externe. Dar "consecintele acordului (semnat) de Ucraina si (Republica) Moldova vor fi fara nicio indoiala grave", a subliniat el, potrivit Mediafax.

Kremlinul a repetat, la randul sau, ca Rusia va adopta masuri pentru a-si apara economia, "imediat ce vor aparea" semnele unor consecinte negative. "Vom intreprinde tot ceea ce este necesar pentru a ne apara economia", a dat asigurari Dmitri Peskov, un purtator de cuvant al presedintei, citat de agentiile rusesti de presa.

Acordul comercial semnat vineri la Bruxelles vizeaza in principal ridicarea barierelor vamale dintre tarile semnatare si UE. Moscova se teme de o patrundere pe teritoriul sau a produselor UE, via Ucraina, in detrimentul productiei nationale. Rusia a amenintat inca de miercuri ca va adopta "masuri de protectie", in cazul in care se va adeveri ca acordurile de asociere dintre UE Republica Moldova, Ucraina si Georgia ii vor afecta economia.

Citeste si:

Negocieri tripartite intre Rusia, Ucraina si UE asupra conditiilor de aplicare a acordurilor urmeaza sa aiba loc pe 11 iulie, a anuntat joi Ministerul rus de Externe. Degradarea relatiilor dintre Ucraina si Rusia in ultimii ani a fost antrenata de o scadere considerabila a schimburilor comerciale intre cele doua tari care a agravat dificultatile cu care se confrunta economia ucraineana, aflata aproape permanent in recesiune de peste doi ani.

Rusia si UE reprezinta fiecare cate un sfert din schimburile comerciale ale Ucrainei. Moscova este un partener comercial foarte important - in special in industria grea (metalurgie, chimie, aeronautica si aparare) - al estului rusofon al Ucrainei, o regiune devastata in prezent de o insurectie prorusa sangeroasa.