O astfel de perturbare a pietei, "putin probabila" insa, ar declansa un raspuns coordonat de introducere pe piata de petrol din rezervele strategice ale statelor membre ale Agentiei Internationale pentru Energie.

Arabia Saudita ar exporta, de asemenea, mai mult petrol, pentru a reduce impactul asupra economiei globale, noteaza banca franceza, citata de CNBC. "In acest caz extrem, nivelul ridicat al pretului nu ar fi de durata, probabil mai putin de un trimestru", a spus Michael Wittner, seful diviziei de cercetare pentru piata petroliera la Societe Generale, potrivit Mediafax.

Pretul petrolului Brent a scazut luni cu 0,6%, la 112,6 dolari pe baril. Cotatia petrolului a tins un nivel record, de peste 147 de dolari pe baril in iulie 2008. Scenariul cel mai probabil in Irak este un conflict prelungit cu o importanta componenta religioasa, care sa dureze unul sau doi ani si care sa cauzeze peturbari "moderate si intermitente" ale productiei, de pana la 500.000 de barili pe zi, afirma Wittner, care in trecut a lucrat si pentru CIA.

Cat de puternic va lovi criza din Irak pretul petrolului?

Cat de puternic va lovi criza din Irak pretul petrolului?

Citeste si:

Extremistii islamisti care au preluat controlul unor teritorii importante in nord nu au in prezent capacitatea militara de a avansa in sudul tarii, unde se afla aproape trei sferturi din resursele de petrol ale Irakului.

Aceasta situatie explica recenta scadere usoara a petrolului Brent de la maximul a noua luni si jumatate, scrie CNBC. Cotatia Brent, folosita pentru peste jumatate din petrolul tranzactionat la nivel global, isi va continua declinul si in aceasta saptamana, estimeaza traderi consultati de CNBC.

Productia Irakului ar trebui sa ramana, in mare parte stabila

"Cea mai mare parte a livrarilor vine din sud (80%) si din zona controlata de kurzi in nord (12%) si nu este inca in pericol din cauza avansului gruparii Stat Islamic in Irak si Levant (SIIL). Intrucat nu credem ca gruparea este suficient de puternica pentru a intra in aceste zone, productia Irakului ar trebui sa ramana, in mare parte stabila", au declarat pentru CNBC Dominic Schnider si Giovanni Staunovo, analisti la grupul elvetian UBS.

Extremistii islamisti ar putea derula atacuri utilizand tactici neconventionale, printre care atentate cu autovehicule incarcate cu explozibil si sabotaje. Astfel de perturbari, in care ar fi afectata productia de pana la 500.000 de barili pe zi, ar putea creste pretul petrolului cu 10 dolari, la 120-125 de dolari, a spus Wittner.