Banca Centrala Europeana (BCE) va mentine dobanzile la nivelul scazut actual o lunga perioada de timp si este gata sa faca si achizitii de active pentru sustinerea economiei zonei euro, daca va fi necesar, a declarat joi presedintele institutiei, Mario Draghi, transmite Bloomberg.

"Principalele dobanzi vor ramane la nivel actual o lunga perioada de timp", a spus Draghi, in conferinta de presa sustinuta dupa sedinta de politica monetara. Banca Centrala Europeana (BCE) a decis joi mentinerea dobanzii de politica monetara la nivelul minim record de 0,15%, decizia fiind anticipata de toti analistii consultati de Bloomberg.

"Consiliul guvernatorilor BCE a hotarat ca rata dobanzii la operatiunile principale de refinantare si ratele dobanzilor la facilitatea de creditare marginala si la facilitatea de depozit sa ramana nemodificate la nivelurile de 0,15%, 0,4% si, respectiv, -0,1%", se arata intr-un comunicat al bancii. Toti cei 54 de economisti consultati de Bloomberg au anticipat ca BCE va mentine rata dobanzii de politica monetara neschimbata, informeaza Mediafax.

BCE a redus la inceputul lunii iunie rata cheie la un nou minim record, de la 0,25% la 0,15%, si a coborat rata la depozitele constituite de institutiile de credit la -0,1%, devenind astfel prima mare banca centrala care taxeaza banii pastrati de banci in conturi la BCE. Presedintele institutiei, Mario Draghi, a declarat in luna iunie ca relaxarea cantitativa, care ar presupune achizitii semnificative de obligatiuni, ramane o optiune pentru banca daca se ajunge la deflatie.

Draghi va sustine in scurt timp un discurs privind decizia de politica monetara. wall-street.ro va va tine la curent cu cele mai interesante declaratii ale presedintelui BCE.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri