Sondajul a fost efectuat dupa punerea sub acuzare a fostului sef de stat pentru coruptie si trafic de influenta.

Nicolas Sarkozy, INCULPAT. Cele trei acuzatii grave care i se aduc

Nicolas Sarkozy, INCULPAT. Cele trei acuzatii grave care i se aduc

La intrebarea daca doresc ca Nicolas Sarkozy sa se prezinte la alegerile prezidentiale din 2017, 65% din persoanele chestionate au raspuns "nu", 33% "da", in timp ce 2% nu s-au pronuntat. Daca 94% din simpatizantii partidelor de stanga nu doresc ca fostul presedinte sa candideze pentru un nou mandat, 62% din simpatizantii partidelor de dreapta sunt favorabili unei candidaturi a lui Nicolas Sarkozy, o proportie care atinge 78% in randul simpatizantilor UMP (opozitie), partidul sau, potrivit rezultatelor sondajului, relateaza Mediafax.

Rugati sa spuna daca sunt de parere ca Nicolas Sarkozy se va prezenta la alegerile prezidentiale din 2017, 70% din persoanele chestionate au raspuns "da", cu un punct mai putin decat in martie, 28% "nu", in timp ce 2% nu s-au pronuntat. Sondajul a fost efectuat pe un esantion de 1.057 de persoane de peste 18 ani recrutate prin telefon si chestionate pe Internet in perioada 3-4 iulie, dupa inculparea fostului sef de stat, miercuri, pentru coruptie si trafic de influenta.

In cazul unui esantion de 1.000 de persoane, pentru un procentaj de 20% din ancheta, marja de eroare este egala cu 2,5%.