Conservatorii britanici planuiesc sa reduca imigratia din tarile europene sarace, intre care Romania si Bulgaria. Acest plan face parte din renegocierea relatiei Marii Britanii cu Uniunea Europeana, relateaza Daily Mail, in editia electronica de luni.

Conform proiectului care ar fi primit sprijin in Cabinet, vor fi impuse limite persoanelor provenind din tari in care salariile si beneficiile sociale sunt mai mici decat in Marea Britanie. Astfel, acestea includ state membre UE, precum Romania si Bulgaria, precum si state care vor adera in viitor. Cetatenii acestor tari vor putea sa mearga in continuare in Marea Britanie, dar numarul lor va fi limitat, potrivit Mediafax.

Conform propunerii, vor fi "doua cercuri" in Europa, cu Marea Britanie si altele delimitandu-se de tarile din zona euro, angajate intr-o integrare mai aprofundata. Tarile din "celalalt cerc" se vor concentra pe comert, reglementarea afacerilor, legile privind drepturile omului si dreptul la beneficii sociale.

Premierul britanic David Cameron a promis sa renegocieze apartenenta Marii Britanii la UE inaintea unui referendum privind mentinerea tarii sale in blocul comunitar, ce va fi organizat in 2017. Cameron se confrunta cu presiuni din partea parlamentarilor sai, ca sa explice ce masuri spera sa obtina printr-o renegociere. Unii membri ai partidului conservator vor ca premierul sa adopte o atitudine mai dura impotriva imigratiei pentru a neutraliza amenintarea UKIP la urmatoarele alegeri generale de anul viitor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri