ONU va rescunoaste casatoriile gay ale angajatilor sai, indiferent de tara de origine, a anuntat luni Secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite, informeaza Reuters.

Anterior acestei decizii, starea civila a oricarui angajat al ONU era determinata de legislatia din tara de origine a acestuia, a reamintit purtatorul de cuvant al ONU Farhan Haq. De acum inainte, Organizatia Natiunilor Unite va recunoaste statutul civil al tuturor cuplurilor gay din randul angajatilor sai, care s-au casatorit intr-o tara in care aceste casatorii sunt legale, indiferent de nationalitatea celor doi soti, informeaza Mediafax.

"Secretarul General ONU spune ca drepturile omului se afla in centrul misiunii pe care o are Organizatia Natiunilor Unite", a declarat Farhan Haq. "El este mandru ca lupta pentru egalitate in randul tuturor angajatilor ONU. El indeamna, totodata, pe toti membrii din familia ONU sa se uneasca si sa respinga homofobia".

ONU are aproximativ 43.000 de angajati in lumea intreaga. Potrivit lui Farhan Haq, noua politica a ONU fata de casatoriile gay a devenit efectiva incepand cu data de 26 iunie. Potrivit organizatiei Human Rights Watch, casatoriile intre persoanele de acelasi sex sunt legale in 17 tari si in anumite state din Mexic si SUA.

Sursa foto: Steag ONU pictat pe fata/ Shutterstock.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri