La inceputul anilor '90, in Argentina a fost adoptata o lege a convertibilitatii destinata a restrange activitatea bancii centrale si de a pune capat inflatiei galopante care a avut loc in perioada anilor '80. Aceasta lege a stabilit un curs de schimb fix pentru moneda nationala, de "unu la unu" intre peso si dolar, iar banca centrala nu mai putea emite masa monetara, asa cum s-a intamplat in perioada de hiperinflatie, decat in egala proportie cu intrarile de dolari in tara.

Totusi, in contextul acestei legi, Argentina nu a mai avut cum sa-si finanteze deficitul intern prin emisiune monetara asa cum s-a intampla in anii '80. Finantarea deficitului intern pe baza cresterii masei monetare (bani noi tipariti) a fost cea care a generat inflatie si ulterior hiperinflatie. Astfel, in '90 guvernul argentinian s-a vazut in imposibilitatea de a mai finanta deficitul prin simpla creatie de moneda, asa ca in loc sa reduca deficitul prin reducerea cheltuielilor, a apelat la o schema de imprumut extern in dolari, ceea ce a permis bancii centrale sa tipareasca bani.

Argentina a trebuit insa sa apeleze la fonduri internationale pentru a-si finanta deficitul. Si din cauza lipsei de bonitate, Argentina a trebuit sa "importe" credibilitate prin emiterea de obligatiuni sub jurisdictia statului american New York. Astfel, in cazul unei dispute cu creditorii, Argentina se obliga sa accepte fara ezitare decizia instantelor din New York.

Drumul catre cel mai recent default

Argentina avea sa piarda inca din start, pentru ca obligatiunile emise sub jurisdictia legala a statului New York avea doua caracteristici importante: in prumul rand, Argentina se obliga sa trateze toti creditorii in mod egal (in special in ceea ce priveste platile de cupoane si capital), iar in al doilea rand, in conditiile contractuale nu exista clauza de actiune colectiva, care prevede ca, in cazul unei restructurari a datoriilor, daca majoritatea creditorilor accepta noile obligatiuni si cei care refuza initial trebuie sa accepte in mod automat noile obligatiuni emise de statul sud-american.

Astfel, conform conditiilor contractuale, care nu includ si clauza colectiva, oricare dintre creditori are dreptul sa primeasca 100% din bonus chiar daca 99,9% accepta o restructurare. Asa s-a intamplat in 2001, cand Argentina a ajuns la un acord cu 93% dintre creditorii sai, dar 7% au refuzat restructurarea, si asa se intampla si acum in 2014. Cand Argentina a oferit noi obligatiuni creditorilor sai in 2011, cei care au refuzat aveau au afirmat ca aveau acelasi drept sa primeasca 100% din obligatiunile argentiniene, precum investitorii care au acceptat restructurarea.

In principiu, Argentina nu putea, ca urmare, sa plateasca o parte dintre investitori si pe altii nu. Drept consecinta, cei care au refuzat au dat statul argentinian in judecata, solicitand 1,5 miliarde de dolari, conform drepturilor de creditori mentionate in contract. Instanta a decis ca Argentina nu mai poate plati pe cei care au acceptat restructurarea obligatiunilor, decat daca va vira obligatiile contractuale si catre investitorii care au refuzat si a trasat drept limita pentru un acord intre cele doua parti pana pe 31 iulie anul curent. Dar, cum nu s-a ajuns la o intelegere, Argentina a intrat oficial in default.

Citeste si:

Argentina s-a aratat ingrijorata ca un acord ar fi putut declansa o serie de solicitari suplimentare de miliarde de dolari - bani pe care nu-i are. Guvernul argentinian a sustinut, de asemenea, ca nu dispune de suficient timp pentru a ajunge la o solutionare justa.

Infractor in serie?

In 2001, Argentina intra in incapacitate de plata pe obligatiuni suverane in valoare de 144 de miliarde de dolari, cea mai ridicat la acea vreme. In acel an, presedintele tarii a demisionat, iar autoritatile au devalorizat moneda nationala puternic, pe masura de rata somajului accelera si protestele de strada se inteteau. Datoria totala publica a urcat cu 166% pana in 2002, inflatia a ajuns la 40%, iar rezervele valutare s-au injumatatit. Mai mult de 53% dintre argentinieni au cazut sub pragul de saracie.

In prezent, obligatia de plata a celor 1,5 miliarde de dolari catre creditorii americani dispusa de catre instanta de la New York, ar putea expune Argentina la solicitari de inca 15 miliarde de dolari de la alti detinatori de obligatiuni suverane, ceea ce ar epuiza serios rezervele valutare ale tarii sud-americane de numai 28 de miliarde de dolari. Argentina are o datorie externa de aproximativ 200 de miliarde de dolari, din care 30 miliarde de dolari reprezinta obligatiuni restructurate.

Actualul default este al treilea din istoria ultimilor 25 de ani ai Argentinei, arata agentia de rating Moody's. Cu toate acestea, statul sud-american nu mai detine recordul pentru cel mai mare, din punct de vedere al valorii - acum apartine Greciei cu 273 miliarde de dolari in 2012. Pe locul trei se pozitioneaza Rusia cu 39 de miliarde dolari in 1998.

Acest default va afecta deja o economie aflata in recesiune, alimentand crestera preturilor de consum intr-o tara cu una dintre cele mai mari rate ale inflatiei si pune o presiunea substantial mai mare pe o moneda nationala care s-a devalorizat cu 25% fata de dolari de la inceputul anului. Situatia marcheaza, de asemenea, un mare pas inapoi fata de incercarile autoritatilor argentiniene de a reveni pe pietele de credit internationale. Argentina a fost izolata pe pietele financiare internationale dupa un default record de 144 de miliarde de dolari in 2002.

Nota: O parte din informatiile expuse in acest articol au fost prezentate de catre Nicolas Cachanosky prin intermediul Institutului Ludwig von Mises.

Sursa foto: Shutterstock / poor man showing empty pockets in front of argentina flag