Cel putin 35 persoane au fost ranite vineri seara, in urma unei coliziuni intre un tren de pasageri si un tren de marfa, in apropiere de gara din Mannheim, in sudul Germaniei, a anuntat operatorul german de transport feroviar Deutsche Bahn, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Accidentul a avut loc in jurul orei locale 21.00 (22.00, ora Romaniei) si a dus la deraierea a cinci vagoane ale trenului de pasageri, care asigura legatura intre orasele Graz, in Austria, si Sarrebruck, in Germania, a declarat Deutsche Bahn. Trenul de pasageri transporta aproximativ 250 de persoane.

Potrivit unui ultim bilant al companiei Deutsche Bahn, accidentul s-a soldat cu cel putin 35 de raniti, dintre care patru se afla in stare grava". Paisprezece persoane au fost spitalizate, a precizat compania.

Anterior, Deutsche Bahn declarase ca "in urma accidentului, au fost ranite 12 persoane, dintre care una se afla in stare grava".

In jurul orei 23.00 (00.00, ora Romaniei), Deutsche Bahn a anuntat ca evacuarea trenului s-a incheiat, insa gara din Mannheim va ramane inchisa pana la emiterea unui alt ordin. Trenul de marfa apartine societatii ERS Railways si era in drum de la Duisbourg (vest) spre Sopron, in Ungaria.

Sursa foto: MediafaxFoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri