Oferta vine in conditiile in care, de-a lungul anilor, numarul locuitorilor din sat a scazut la aproape 7.000, dupa ce italienii s-au mutat in alte regiuni, in cautarea unui loc de munca. Autoritatile locale incearca acum sa revitalizeze satul, incercand sa-i atraga pe straini sa cumpere casele abandonate, relateaza Mediafax.

Marie Wester, agent imobiliar la compania Sicilian Houses, considera ca Gangi ramane un "loc secret". "In cele mai multe cazuri, autoritatile nu au abilitatea de a vinde case in strainatate, insa doresc ca satul sa prinda viata", a declarat Marie Wester. Ea a descris casele cu o singura camera ca fiind intr-o stare deplorabila, deoarece fie au fost abandonate de cei care au plecat, fie au fost donate municipalitatii de localnici care nu-si mai permit sa le intretina.

"Autoritatile doresc ca strainii sa vina si sa cumpere casele, deoarece, in absenta locurilor de munca, oamenii se muta in alte orase. Este un proiect minunat", a afirmat ea. Pe langa suma de 1 euro pentru achizitionarea casei, se adauga insa o serie de costuri suplimentare pentru cei interesati de oferta din satul Gangi. Taxele pentru achizitia de proprietati in Sicilia se ridica la aproximativ 6.000 de euro.

In plus, viitorii proprietari trebuie sa renoveze casa in termen de cinci ani, iar costurile sunt estimate la aproximativ 35.000 de euro, potrivit agentului imobliar. Eforturile merita insa, asigura Marie Wester, care considera ca achitionarea unei case la pretul de 1 euro le ofera cumparatorilor posibilitatea de a trai intr-un mediu autentic din Sicilia.