fotostory / Shutterstock.com

Premierul si, in acelasi timp, viitorul presedinte turc a supravietuit acestor "provocari" prin interzicerea si "gatuirea" prin forta a protestelor antiguvernamentale, precum si prin "revizuirea" legislatiei si a institutiilor juridice pentru a elimina din fasa ancheta cu privire la coruptie, pe motiv ca acestea reprezentau incercari ale adversarilor politici de a il "rasturna" de la putere.

"Victoriile" sale politice interne nu au ramas fara ecou si au atras, de asemenea, mai multe semne de ingrijorare in capitalele occidentale, cu privire la noul model autocratic de guvernare impus de Recep Tayyip Erdogan. Situatia incerta din urma cu numai sase luni din Turcia au alimentat Temerile occidentului, in conditiile in care statul turc este membru NATO - intr-o regiune presarata de conflicte etnice si religioase - si una dintre tarile care si-au afirmat clar pozitia de a adera la UE.

Vazut drept un lider cu "mana de fier", Recep Tayyip Erdogan a fost deseori comparat cu actualul presedinte rus, Vladimir Putin, care a ocupat, de asemenea, posturile de sef de stat si de prim-ministru, de mai multe ori. Unii analisti au sugerat ca populismul lui Recep Tayyip Erdogan si omniprezenta la televizor este similara cu cea a fostului lider venezuelean Hugo Chavez.

De la "zero probleme", la "zero prieteni"

La baza succesului electoral al lui Recep Tayyip Erdogan a fost sprijinul puternic al musulmanilor conservatori, dintre care multi s-au alaturat unei clase mijloc infloritoare cu venituri anuale pa cap de locuitor care s-au triplat pana la 10.000 de euro in ultimii ani. Premierul turc a ridicat, de asemenea, statutul social al multora membri noii clase de mijloc mai piosi, care se simteau tratati ca niste cetateni de categoria a doua intr-o societate constitutional seculara. A fost ridicat si statutul liceelor religioase si impus obligatia purtarii de esarfe pe cap in cazul femeilor in universitati si institutii.

Citeste si:

In pofida cresterii spectaculoase a clasei de mijloc in perioada domniei lui Recep Tayyip Erdogan, atentia multor turci de rand s-a mutat asupra esecului autoritatilor de a respinge formele extreme ale Islamului, intr-un cuvant, Statul Islamic (ISIL). Ankara intre timp nu mai are ambasadori in Siria, Israel si Egipt, in timp ce relatiile cu guvernul central irakian din Bagdad, Riyadh si Abu Dhabi sunt, sa spunem cel putin, incordate. O gluma in Ankara spune ca Erdogan, care a promis o politica de "zero probleme" cu toti vecinii sai, s-a incheiat cu "zero prieteni."

De partea asiatica a granitelor Turciei, auto-proclamatul "Califat Islamic" pe teritoriul Irakului si Siria, al Statului Islamic, condus de o hoarda de cuceritori barbari, care macelaresc populatia si au capturat recent cel mai mare baraj din Irak, situat la nord de orasul Mosul, a facut ca milioane de oameni sa caute refugiu in Turcia, incercand sa scape de razboiul civil sirian. Aproape 50 de diplomati si civili turci sunt tinuti ostatici de catre ISIL in orasul irakian Mosul, din luna iunie.

Dar asta e doar una dintre cele mai grave probleme de politica externa cu care Erdogan se va confrunta, multe dintre acestea exacerbate de propriile sale greseli ca prim-ministru in ultimii zece ani. A dus Turcia intr-o situatie de izolare in regiune si in relatii proaste cu unii dintre cei mai buni prieteni traditionali, inclusiv si mai ales Statele Unite. Erdogan a declarat, de altfel, in luna iunie a acestui an, ca el nu mai vorbeste personal cu Barack Obama la telefon, pentru ca este nemultumit de pozitia Statelor Unite in problemele din regiune, precum situatia din Siria sau Fasia Gaza.

Sursa foto: Shutterstock