Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat ca nu a fost inregistrat niciun progres privind un armistitiu sau o reglementare politica in Ucraina in urma reuniunii multilaterale care a avut loc duminica la Berlin, relateaza AFP.

"Nu avem inca rezultate pozitive, inainte de toate, in cazul incetarii focului si al reglementarii politice" in Ucraina, a subliniat Lavrov, exprimandu-se in fata presei la Berlin, citat de agentiile ruse, potrivit Mediafax.

"Ne-am confirmat pozitia potrivit careia incetarea focului (...) trebuie sa fie neconditionata", a declarat el. Dar "colegii nostri ucraineni continua din nefericire sa puna conditii, care sunt din ce in ce mai vagi, precum cea privind asigurarea impenetrabilitatii frontierei" ruso-ucrainene, a regretat ministrul rus.

"Nu avem nimic impotriva (aspiratiilor Kievului de a pune in aplicare) un control al regimului de traversare a frontierei care sa fie cat mai eficient posibil. Tot ce depinde de noi, facem", a asigurat el, apreciind ca Ucraina ar putea la randul sau ca contribuie in mod "mai eficient".

Serghei Lavrov a anuntat, de asemenea, discutii pe tema unei eventuale aprobari a unor drone pentru observatorii misiunii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) de la frontiera ruso-ucraineana. Este vorba despre a furniza "misiunii OSCE aeronave fara pilot pentru contolarea frontierei in partea ucraineana, din spatiul aerian ucrainean. Sustinem aceasta abordare", a declarat Lavrov. "Cu cat va fi mai eficienta activitatea misiunii, cu atat va fi mai bine", a adaugat el.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri