"In luptele din apropiere de Lugansk, soldatii ucraineni au capturat doua blindate ale diviziei aeropurtate din Pskov, Rusia. In unul dintre vehicule, am gasit o serie de documente: permise de conducere si documente militare", a declarat purtatorul de cuvant al armatei ucrainene Andrei Lisenko, potrivit Mediafax.

"Personalul si vehiculele apartin unitatii militare 74268 a primei companii de parasutisti din cadrul fortelor aeropurtate din Pskov", din nord-vestul Rusiei, a adaugat el. Purtatorul de cuvant al armatei ucrainene a afirmat, fara alte precizari, ca echipajul blindatelor a parasit vehiculele.

Daca aceste informatii se vor confirma, atunci se poate vorbi despre prima dovada privind implicarea fortelor regulate ruse in conflictul din estul Ucrainei. Rusia este acuzata de Kiev si de alte tari occidentale ca ar permite tranzitarea de arme si de combatanti pe la frontiera sa, acuzatie dezmintita in mai multe randuri de Moscova. Un jurnalist de la postul privat de televiziune ucrainean Inter a postat pe Facebook mai multe fotografii cu documentele care ar fi fost confiscate din cele doua blindate, in care se observa un pasaport rusesc, carduri, o asigurare de sanatate si un carnet de parasutist.

Citeste si:

"Este dificil de inteles de ce era transportata o asemenea biblioteca intr-un blindat", a raspuns, ironic, purtatorul de cuvant al Ministerului rus al Apararii, Igor Konasenkov, dezmintind capturarea celor doua blindate.

"Toate documentele care ar fi fost gasite in aceste blindate sunt acte vechi care nu mai sunt utilizate de aproape cinci ani", a adaugat el. "In seria dezvaluirilor zilnice referitoare la prezenta rusa pe teritoriul Ucrainei, aceasta este deja cea de-a 1001 dovada. Cel mai probabil, urmatoarea dovada incontestabila va fi captura unui Kalasnikov sau a unei grenade, insotita de jurnale personale ale unui pretins soldat rus", a mai afirmat, cu ironie, purtatorul de cuvant al Ministerului rus al Apararii.