Revenirea camioanelor in Rusia va contribui, intr-o anumita masura, la diminuarea tensiunilor, in contextul vizitei pe care Angela Merkel, cancelarul Germaniei, o va efectua sambata la Kiev. Un corespondent al Reuters prezent la punctul vamal Donetk-Izvarino, pe unde convoiul a intrat vineri in Ucraina, a observat sambata ca zece camioane au revenit in Rusia, iar numeroase altele puteau fi vazute la distanta, indreptandu-se spre frontiera, potrivit Mediafax.

Televiziunea publica rusa a prezentat imagini care surprind descarcarea camioanelor "umanitare" la un depozit de distributie a alimentelor din orasul insurgent ucrainean Lugansk. Camioane din "convoiul umanitar" rus au traversat, vineri, frontiera, intrand pe teritoriul ucrainean. Moscova a anuntat ca a decis sa trimita convoiul catre Lugansk, in estul Ucrainei, apreciind ca toate "pretextele" pentru intarziere au fost epuizate. Presedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis cancelarului german, Angela Merkel, ca orice alta intarziere a convoiului umanitar rus ar fi fost "inacceptabila", conform unui comunicat al Kremlinului.

Departamentul american al Apararii a somat Rusia sa retraga "imediat" convoiul trimis in estul Ucrainei fara aprobarea Administratiei de la Kiev, amenintand cu noi sanctiuni internationale. "Trimiterea camioanelor reprezinta o incalcare a suveranitatii si integritatii teritoriale ucrainene de catre Rusia", a declarat John Kirby, purtatorul de cuvant al Pentagonului.

La randul sau, secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, potrivit The Washington Post, ca elemente ale artileriei ruse lanseaza atacuri impotriva armatei ucrainene, atat de pe teritoriul Rusiei, cat si din estul Ucrainei, incepand de la jumatatea lunii august. NATO anunta, la jumatatea lunii iulie, ca Rusia a mobilizat cel putin 20.000 de militari la frontierele Ucrainei.

Sursa foto: Mediafax