"Confirmam intentia de a continua cooperarea cu Crucea Rosie in incercarea de a oferi asistenta umanitara locuitorilor din sud-estul Ucrainei", precizeaza Ministerul rus de Externe, conform Reuters. Toate camioanele convoiului rus trimis in Ucraina au revenit sambata pe teritoriul Rusiei, anunta Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).

"Intregul convoi de camioane a revenit in Rusia sambata", a declarat, potrivit AFP, Paul Picard, seful Misiunii OSCE de la frontiera ucraineano-rusa. Ministerul rus de Externe a confirmat ca cele 220 de camioane ale convoiului "umanitar" au revenit pe teritoriul Rusiei. Un corespondent al Reuters prezent la punctul vamal Donetk-Izvarino, pe unde convoiul a intrat vineri in Ucraina, a observat sambata camioane care incepeau sa treaca in Rusia.

Televiziunea publica rusa a prezentat imagini care surprind descarcarea camioanelor "umanitare" la un depozit de distributie a alimentelor din orasul insurgent ucrainean Lugansk. Potrivit lui Andrei Lisenko, purtatorul de cuvant al armatei ucrainene, unele camioane din convoiul rus au preluat echipamente militare de la uzine de armament din regiunea separatista Lugansk.

Citeste si:

Camioane din "convoiul umanitar" rus au intrat vineri pe teritoriul ucrainean. Moscova a anuntat ca a decis sa trimita convoiul catre Lugansk, in estul Ucrainei, apreciind ca toate "pretextele" pentru intarziere au fost epuizate. Presedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis cancelarului german, Angela Merkel, ca orice alta intarziere a convoiului umanitar rus ar fi fost "inacceptabila", conform unui comunicat al Kremlinului.

Departamentul american al Apararii a somat Rusia sa retraga "imediat" convoiul trimis in estul Ucrainei fara aprobarea Administratiei de la Kiev, amenintand cu noi sanctiuni internationale. "Trimiterea camioanelor reprezinta o incalcare a suveranitatii si integritatii teritoriale ucrainene de catre Rusia", a declarat John Kirby, purtatorul de cuvant al Pentagonului. La randul sau, secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, potrivit The Washington Post, ca elemente ale artileriei ruse lanseaza atacuri impotriva armatei ucrainene, atat de pe teritoriul Rusiei, cat si din estul Ucrainei, incepand de la jumatatea lunii august. NATO anunta, la jumatatea lunii iulie, ca Rusia a mobilizat cel putin 20.000 de militari la frontierele Ucrainei.

Sursa foto: Mediafax