Misiunea diplomatica ucraineana de la Bucuresti precizeaza faptul ca pentru Kiev evenimentele din ultimul timp petrecute in Ucraina reprezinta o actiune de agresiune.

Federatia Rusa a trecut de la razboiul ascuns de pana acum la o interventie deschisa in Ucraina, precizeaza misiunea diplomatica ucraineana de la Bucuresti, subliniind ca pentru Kiev evenimentele din ultimul timp reprezinta "o actiune de agresiune", potrivit Mediafax.

"Prin actiunile sale in ajunul summit-urilor UE si NATO, Rusia demonstreaza un dispret fata de dreptul international, aruncand o provocare intregii lumi democratice si ruinand ordinea mondiala existenta. Ca urmare a interventiei unitatilor armate ale Federatiei Ruse in Ucraina, s-a creat o noua situatie. Realmente, aceasta prezinta un nou pas in realizarea strategiei Kremlinului - razboi fara proclamarea razboiului, dezechilibrarea Ucrainei, jocul pe marginea slabiciunilor Occidentului", se arata intr-un comunicat al Ambasadei.

Misiunea diplomatica apreciaza ca "incercarile de a solutiona problema prin implorarea Kremlinului, inmultite cu sanctiuni, nu au dat rezultate". "Agresorul isi croieste drum, neluand in considerare pierderile economice si politice. El este constient de faptul ca sanctiunile sunt temporare, iar zonele de influenta cucerite prezinta un fenomen durabil", afirma Ambasada. Potrivit comunicatului, agresorul (Rusia) este constient de "slabiciunea Occidentului" si de starea complicata a economiei Ucrainei, contand fie pe crearea unui nou status-quo, fie pe dezechilibrarea economiei si a sistemului financiar mondial. "Prin actiunile sale Rusia implica intreg mapamond-ul in razboi. Ucraina de-facto deja a devenit o arena de razboi intre Vest si Est - razboi pe care Vestul incearca sa-l evite, iar Rusia – il doreste. Ucraina deja poarta acest razboi, iar Vestul continua sa ignore realitatea. Rusia spera ca UE si NATO din nou nu vor reactiona la invazia militara, limitandu-se doar la exprimarea ingrijorarii. Rusia imcearca sa demonstreze intregii lumi incapacitatea puterilor mondiale de a reactiona la actiunile ei sfidatoare si sa scoata in evidenta esecul intentiilor Vestului de a construi un sistem eficace de securitate", se mai arata in comunicat.

Ambasada avertizeaza ca Europa este in pragul unui razboi de anvengura, in comparatie cu care evenimentele din Balcani si Cecenia vor parea "o joaca copilareasca". "Avem de-a face cu o putere nucleara care nu tine cont de alti actori internationali si nici de dreptul international. Daca Vestul si Europa doresc sa evite aceasta perspectiva, ele trebuie sa reactioneze acum", afirma misiunea diplomatica, reiterand apelul Kievului la adresa comunitatii democratice internationale, NATO si UE de a acorda Ucrainei "un sprijin real pentu a contracara agresiunea rusa". Presedintele ucrainean, Petro Porosenko, a declarat joi, intr-un mesaj televizat, ca si-a anulat vizita in Turcia din cauza "intruziunii trupelor ruse" in Ucraina, unde situatia se "deterioreaza rapid". El a adaugat ca a convocat o reuniune de urgenta a Consiliului National de Securitate si Aparare, pentru a elabora un plan de actiune.

Ucraina a acuzat in repetate randuri trupele ruse ca actioneaza pe teritoriul sau pentru a-i sustine pe separatistii prorusi in fata fortelor ucrainene. Moscova a respins intotdeauna aceste acuzatii, insa NATO si Polonia sustin ca au dovezi in acest sens. Aceste acuzatii au fost relansate saptamana aceasta, dupa ce Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a anuntat arestarea a zece parasutisti rusi pe teritoriul ucrainean, la aproximativ 20 de kilometri de frontiera ruseasca. O sursa de la Ministerul rus al Apararii a dat asigurari, pentru agentii rusesti de presa, ca aceste trupe au trecut frontiera "in mod accidental".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri