Duminica dimineata, parasutistii rusi au fost condusi la postul de frontiera Nehoteievka si au fost predati autoritatilor ruse. Rusia a eliberat in schimb 63 de soldati ucraineni care au intrat pe teritoriul sau miercuri, fugind de luptele care se intensifica in estul Ucrainei intre rebelii prorusi si fortele ucrainene, scrie Mediafax.

"Discutiile nu au fost usoare, dar bunul simt a prevalat si totul s-a incheiat cu bine", a declarat comandantul adjunct al parasutistilor, generalul Alksei Ragozin, referindu-se la schimbul de prizonieri. Ucraina a anuntat luni ca a capturat zece parasutisti rusi care, potrivit Moscovei, au trecut din greseala frontiera, in cursul unei misiuni de patrulare.

Alti doi parasutisti ai aceleiasi unitati au fost ucisi si alti zece raniti, in cursul unui atac al fortelor ucrainene, a precizat postul de televiziune rus NTV. Capturarea parasutistilor si informatiile despre funeralii secrete in apropierea unor baze militare ruse au sporit suspiciunile privind implicarea soldatilor rusi in contraofensiva rebelilor separatisti din Ucraina. Rusia a continuat sa dezminta orice implicare militara in estul Ucrainei, unde NATO a acuzat-o joi ca a trimis peste 1.000 de soldati si ca a mobilizat alti 20.000 in apropiere de frontiera.