Presedintele rus Vladimir Putin si-a dat acordul pentru o versiune "ultra-grea" a noului lansator spatial rusesc Angara, care va avea o capacitate cuprinsa intre 120 si 150 de tone, a anuntat, marti, vicepremierul Dmitri Rogozin, informeaza AFP, potrivit Mediafax.

"Astazi, putem spune ca presedintele a aprobat inceperea lucrarilor la acest proiect", a anuntat Dmitri Rogozin, citat de agentia de presa Interfax. "Acest fapt inseamna ca, dupa ce am construit intreaga gama de rachete Angara - usoara, medie, grea -, vom reusi sa fabricam rachete dintr-o alta categorie: nu de sapte, 15, 25 de tone, ci intre 120 si 150 de tone", a adaugat politicianul rus, precizand cu aceasta ocazie ca noul tip de lansator spatial va fi inaugurat in jurul anului 2020.

Racheta Angara, prezentata ca fiind prima creata de Rusia dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, a fost conceputa pentru a inlocui lansatorul Proton, care a suferit o serie de esecuri in ultimii ani. Ea a fost lansata pentru prima data in iulie, la putin timp dupa esecul unei misiuni de testare, la sfarsitul lunii iunie. Descrisa de premierul Dmitri Medvedev drept "o racheta de o importanta strategica", Angara va permite Moscovei sa isi reduca dependenta de cosmodromul Baikonur din Kazahstan in ceea ce priveste lansarile de natura comerciala si militara.

Dmitri Rogozin considera ca rampele de lansare pentru aceste rachete ar putea fi construite in Rusia, gratie economiilor realizate mai ales prin reducerea numarului de sisteme de lansare pentru versiunile mai usoare. Programul spatial rusesc este renumit pentru faptul ca a trimis primul om in spatiu in 1961 si continua sa reprezinte un motiv de mandrie nationala in aceasta tara. Insa Rusia, ale carei capsule Soyuz asigura in exclusivitate in aceasta perioada transportul de astronauti la bordul Statiei Spatiale Internationale, a cunoscut o serie de esecuri in ultimii ani in sectorul spatial.